ß
Imediat după ce prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că renunță la rangul de membri seniori ai familie regale britanice, relația dintre mezinul Dianei și William a început să se răcească. Interviul oferit de cuplu realizatoarei de televiziune Oprah Winfrey nu a făcut decât să adâncească și mai mult conflictul dintre cei doi frați.
O sursă apropiată casei regale a dezvăluit, în februarie, că decizia luată de Harry l-a șocat pe William. Acesta a condamnat comportamentul fratelui său față de bunica lor, regina Elisabeta a II-a. El consideră actul lui Harry insultător și lipsit de respect. “E lipsă de respect față de bunica, Harry!”, ar fi spus William potrivit unei surse din interiorul casei regale, scrie The Times.
După interviul oferit lui Oprah, lucrurile s-au precipitat între cei doi frați, iar relația a devenit și mai tensionată. După dezvăluirile făcute de Harry și soția sa, William ar fi purtat o discuție la telefon cu fratele său. Potrivit lui Gayle King, coprezentatoare a emisiunii „This Morning”, difuzată de postul CBS, această discuție a fost “neproductivă”.
Într-una dintre dezvăluirile cele mai dure făcute de Harry şi Meghan în interviul de la Oprah, unul dintre membrii familiei regale ar fi fost îngrijorat cu privire la culoarea pielii fiului lor, Archie. Ducesa de Sussex a spus chiar că regulile ar fi fost schimbate special pentru ca acesta să nu primească titlul de prinț la naștere.
O sursă apropiată familiei regale britanice a declarat zilele trecute pentru US Weekly că William l-a acuzat pe Harry că a pus faima mai presus de familie. „William crede că Harry își dă prea mare importanță de când s-a mutat în California și că faima de la Hollywood i s-a urcat la cap. Deja l-a acuzat că a pus faima mai presus de familie după acel interviu”, a spus sursa.
În ciuda neînțelegerilor, se pare că William este dispus să-i mai acorde o șansă lui Harry pentru a-și demonstra loialitatea față de Casa Regală Britanică. El se pregătește să negocieze cu fratele său termenii pentru ceea ce britanicii numesc “Megxit”.
Meghan și Harry locuiesc în prezent în California, SUA, după ce s-au retras din postura de membri superiori ai Familiei Regale, la începutul anului 2020. Cuplul are un fiu, născut în mai 2019, pe nume Archie.
Meghan a anunțat că anul acesta va deveni mămică pentru a doua oară. Anunțul a fost făcut la câteva luni după ce fosta actriță a suferit un avort.
Fotografii: Getty Images
Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro!
Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu Ruby: „Aș putea-o juca pe Oana Zavoranu”
Gallery