Succes imens la Box-Office pentru „Godzilla vs Kong”, filmul produs de Warner Bros care a depășit încasările înregistrate de „Wonder Woman 1984”.
Godzilla vs Kong a fost lansat în SUA la 31 martie 2021 și, în 5 zile de proiecții la cinema, a generat încasări de 48,5 milioane de dolari. Succesul este neașteptat chiar și pentru producători, care mizau pe încasări de cel mult 20 de milioane de dolari. Surpriza este uriașă, având în vedere că pelicula a fost disponibilă simultan și pe platforma HBO Max.
Performanța este pusă pe seama „foamei” de vizite la cinema a iubitorilor de film. Conform Cinemagia, filmul Godzilla vs Kong va ajunge în cinematografele din România (cele care vor fi deschise) la 9 aprilie.
Primul film românesc care va fi lansat în cinematograle din România este Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, al lui Radu Jude. Vezi AICI când!
Godzilla vs Kong a detronat, astfel, filmul Wonder Woman 1984, care generase încasări de 16,7 milioane de dolari în primele 3 zile de la lansare, în decembrie 2020.
La nivel global, filmul Warner Bros are încasări totale de 285,8 milioane de dolari. Un record a fost stabilit în China, unde, în weekendul de lansare s-au strâns peste 69 de milioane de dolari.
Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro!
Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro
Vezi și VIDEO: Hai să fim super! – Gică Craioveanu
Gallery