ß
  • PRO TV
  • Florin Călinescu, la moartea lui Nelu Ploieșteanu: „Lăutarul e lângă Ștefan Iordache și Gigi Dinică”

Florin Călinescu, la moartea lui Nelu Ploieșteanu: „Lăutarul e lângă Ștefan Iordache și Gigi Dinică”

Florin Călinescu, la moartea lui Nelu Ploieșteanu: „Lăutarul e lângă Ștefan Iordache și Gigi Dinică”

Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață după două săptămâni de chin la Spitalul Floreasca. Artistul era bolnav de mulți ani și fusese diagnosticat cu Covid-19, afecțiune care i-a grăbit sfârșitul. Florin Călinescu l-a pomenit pe marele cântăreț de muzică lăutărească.

Actorul Florin Călinescu deplânge dispariția celui mai mare interpret de muzică lăutărească din ultimii 50 de ani. Într-o postare pe Facebook, juratul show-ului Românii au talent a vorbit de Nelu Ploieșteanu ca de un artist de geniu.

Cu proteste sau fără, covidul își vede de treabă... Șarpele Roșu l-a luat și pe Neluțu Ploieșteanul! Lăutarul e lângă Ștefan Iordache și Gigi Dinică. Sunt vagabondul vieții mele... Arta boemă de geniu închide discret poarta...”, a scris Călinescu.

Maria Dragomiroiu: „La doar o săptămână după ce a plecat Cornelia Catanga”

Interpreta de muzică populară Maria Dragomiroiu nu și-a putut ascunde tristețea după ce a aflat că Nelu Ploieșteanu s-a stins. 

Este o dimineață tristă, din păcate. Am auzit și eu din mass-media. Suntem șocați, la doar o săptămână după ce a plecat dintre noi Cornelia Catanga. Nea Nelu, un om extraordinar, muzică lăutărească mai pierde o mare valoare, suntem foarte triști, șocați. Nimeni nu crede, nu credem în asta și vedem în fiecare zi că se întâmplă, că moare lume, și totuși omul nu crede”, a spus artista la Realitatea Plus.

Maria Cârneci: „Mă leagă o prietenie de 35 de ani cu Nelu Ploieșteanu”

Cântăreața Maria Cârneci deplânge și ea moartea lui Ploieșteanu, cu care avea o relație de prietenie foarte strânsă.

A mai pierit un prieten, un artist, nu m-aș fi gândit, pentru că tot timpul mă leagă o prietenie de 35 de ani cu Nelu Ploieșteanu. Era un lăutar, un artist de mătase. Niciodată nu intra pe scenă la voia întâmplării. Deși era bărbat, era atent la cele mai mici detalii, impecabil. Ca om era de o educație și de o modestie cum rar întâlnim”, a spus artista la B1 TV.

Nelu Ploieșteanu suferea de fibroză pulmonară (boală cronică ce afectează plămânii). La 11 martie s-a prezentat la spital, însă a refuzat internarea. Două zile mai târziu s-a întors, dar în stare gravă. Mai mult, artistul a fost diagnosticat cu Covid-19 și intubat. Vineri, 2 aprilie, a murit.

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro.

Fotografii: Agerpres/PRO TV

Vezi și VIDEO: Ce echipă îți oferă rată de câștig de 100% în Fortnite - mitzuu & Antonia Nuckle & RobyNET - Facem Level (Gen Session) – episodul 24

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni