Oana Pellea, Marius Manole, Maia Morgenstern, Marian Râlea, George Ivașcu, Rodica Mandache, Ilona Brezoianu, Adriana Trandafir, Vlad Logigan, Medeea Marinescu, Chris Simion - Mercurian sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scenă de Ziua Mondială a Teatrului, într-un spectacol care are ca scop strângerea de fonduri pentru construcția teatrului Grivița 53 – primul teatru construit împreună de la zero.
Sâmbătă 27 martie, de la ora 18 la 21, 33 de artiști vor urca pe aceeași scenă având același scop: să vă invite să vă alăturați comunității G53, comunitatea celor care au ales să construiască un teatru de la zero după 75 de ani. Ultima inițiativă privată în acest sens a fost semnată de Liviu Ciulei în 1946. Acum este momentul ca generația noastră să lase moștenire un astfel de exemplu atât pentru copii, nepoți, familie, prieteni dar și pentru societatea noastră.
“Spectacolul G53 nu are o poveste prestabilită, se naște singur. Este gândit sub formă de puzzle, fiecare actor vine cu o parte din sufletul lui, fiecare moment are ca miză să devină statement, un manifest G53. Cu siguranță teatrul nu poate multe, nu poate opri pandemia, nu poate schimba sisteme politice, nu poate opri atrocitățile, nu poate schimba lumea. Dar poate schimba vieți, poate schimba oameni. Și mai poate ceva esențial…poate da speranță, bucurie, emoție…poate crea întâlniri magice, poate aduna oamenii și îi poate ține împreună” Chris Simion – Mercurian, inițiatoarea proiectului.
Fondurile care se strâng atât din biletele de acces la spectacol, cât și din cărămizile pe care le vindem în timpul show-ului se duc în construcția Grivița 53 – primul teatru construit împreună.
Campania “Vindem cărămizi. Construim un teatru” durează pe parcursul întregului an. În prezent mai sunt 32.000 de cărămizi care așteaptă să fie achiziționate. Fiecare om care-și cumpără cărămida devine ctitor, alături de artiștii menționați și va avea numele trecut în foaierul teatrului. Detalii pe www.grivita53.ro
Link Bilete: https://streamerse.net/event/impreuna-g53
Proiectul Teatrului Grivița 53 s-a născut în 2017, din inițiativa regizoarei și scriitoarei Chris Simion - Mercurian. Cu banii câștigați din vânzarea casei moștenite de la bunica sa, Chris Simion - Mercurian a cumpărat terenul de pe Calea Griviței nr. 53, acolo unde va fi construit, după mai bine de 75 de ani, primul teatru independent din România.
Ultimul demers de acest fel i-a aparținut inginerului constructor Liviu Ciulei, care a construit pentru fiul său, regizorul Liviu Ciulei, un teatru privat. Acest lucru se întâmpla în 1946. Până în prezent proiectul a reușit să strângă 300.000 Euro, plus materiale de constructii. Investiția totală se ridică la 2 milioane de Euro. Împreună reușim!
Pentru mai multe detalii, accesați pagina oficială grivita53.ro
Contact Proiect Teatrul Grivița 53
Chris Simion - Mercurian, Inițiator proiect
teatru@grivița53.ro / 0727.100.856