ß
Șeful statului american a promulgat programul de susținere financiară a familiilor și autorităților statale grav afectate de pandemie. Joe Biden a semnat pentru alocarea unui ajutor de 1,9 trilioane de dolari, a doua cea mai mare sumă disponibilizată în timpul acestei crize medicale.
Joe Biden și-a atras critici dure din partea republicanilor, după ce a promulgat programul de redresare economică a statelor afectate de Covid-19. Nu mai puțin de 1,9 trilioane de dolari însumează ajutoarele financiare care vor fi acordate populației, autorităților statale și locale și pentru finanțarea distribuției de vaccinuri.
În cadrul programului, familiile americane vor primi alocații financiare în valoare de 1.400 de dolari, componentă care înseamnă 400 de miliarde de dolari din totalul sumelor alocate.
„Această lege istorică are rolul refacerii coloanei vertebrale a acestei ţări”, a declarat președintele Joe Biden înainte să semneze documentul.
Circa 350 de miliarde de dolari vor fi împărțite autorităților locale și statale, iar 20 de miliarde de dolari au fost alocate familiilor cu venituri mici care nu-și mai pot plăti chiriile și utilitățile, scrie revista People.
Circa 40 de milioane de americani și-au pierdut locurile de muncă vara trecută din cauza pandemiei. În urmă cu o lună, situația era mai bună, cu doar 10 milioane de șomeri înregistrați.
Fondurile alocate în această lună sunt mai puține decât acum un an, când statul american a disponibilizat 2,2 trilioane de dolari pentru susținerea economiei și a familiilor ajunse în pragul falimentului. Ajutorul de stat recent se adaugă celui de 900 de miliarde de dolari aprobat în luna decembrie a anului trecut.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Don't Starve Together, supraviețuire într-o lume înfiorătorătoare - Gannicus & Skaaro - Facem Level (Gen Session) – episodul 21
Gallery