ß
Pe 28 februarie, Selly a împlinit 20 de ani, iar celebrul vlogger a organizat în Snagov o petrecere privată, iar în timpul acesteia a postat pe Instagram mai multe story-uri. În plus, unii dintre invitați au postat și pe YouTube imagini din timpul evenimentului.
Când au văzut imaginile, oamenii legii s-au autosesizat și au dat amenzi în valoare de 15.000 de lei, deoarece organizarea de petreceri la care participă mai mult de 20 de persoane este strict interzisă în această perioadă, din cauza pandemiei de coronavirus.
„La data de 28 februarie 2021, polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, au afirmat oamenii legii.
Printre invitați s-au aflat prietenii apropiați ai lui Selly, iar cei care au întreținut atmosfera au fost maneliștii Tzancă Uraganu și Costel Biju. De altfel, după ce a fost amendat de polițiști, Selly a încercat să dea vina pe cei doi cântăreți pentru faptul că la petrecere au fost mai mult de 20 de persoane!
„A ieșit scandal național! S-au terminat toate problemele țării și toată România fierbe că m-am văzut eu cu câțiva prieteni de ziua mea. Este ireal câtă ipocrizie poate exista în țara asta. Am primit amendă pentru că am făcut acest eveniment în pandemie. Problema e legea. Legea e foarte stupidă. Legea e complet idioată! În club e voie și toți oamenii stau lipiți unul de altul. Într-o casă imensă, cu o curte imensă, cu aerisire, e ilegal. Susțin cu tărie că legea e complet idioată. Mi se pare oarecum nedrept ce am pățit eu. În prima seară, a fost o masă cu câțiva prieteni apropiați și atât. Suntem 9 persoane. A doua seară mi-am chemat prietenii mai tineri, de-o vârstă cu mine. Și l-am chemat pe Tzancă Uraganu. N-au fost niciodată 20 de persoane în același timp în casă. Problema a fost, și nu vreau să dau acuma vina pe Tzancă, dar Tzancă a venit cu toată formația, ceea ce eu nu am prevăzut. Nu știam că vine cu toată formația extinsă. Ca idee, în momentul în care a venit Tzancă Uraganu cu toată formația, numărul de participanți s-a dublat”, a spus Selly, printre altele, în prima reacție după scandal.
foto: Instagram Selly
Vezi și: Cannoli - Dulcele pe care fetele îl adoră
Gallery