ß
În iulie 2009, avea ochii înlăcrimați și strângea la piept o figurină cu chipul tatălui său, la câțiva pași de trupul neînsufleți al celui supranumit Regele Muzicii Pop. Imaginile cu micul Blanket și frații săi, pe scenă, la funeraliile lui Michael Jackson au făcut atunci înconjurul lumii.
Anii au trecut, iar cei trei frați au crescut și au rămas la fel de uniți. Dacă Paris și Prince Michael au mai avut apariții în presă, iar fiica artistului chiar a ținut luni întregi prima pagină a ziarelor de peste Ocean, despre Prince Michael Jackson II (Blanket) nu s-a mai știut nimic.
Băiatul a fost crescut de bunică până la 18 ani, apoi a decis să se mute singur. Bigi, așa cum îl alintă frații săi și prietenii, este cel mai discret dintre copiii lui Michael Jackon, iar viața sa a fost mereu înconjurată de o aură de mister.
Dacă despre Paris și Prince Michael s-a scris că sunt copiii artistului cu Debbie Rowe, o asistentă pe care Michael a cunoscut-o într-o clinică dermatologică unde era tratat pentru vitiligo, numele mamei lui Blanket este unul dintre cele mai bine păzite secrete.
Într-un interviu în care a vorbit pe această temă, Michael a declarat că “am folosit o mamă surogat și sperma mea. Ea nu știe cine sunt eu, eu nu știu cine e ea”.
I se spune Blanket (Păturică nr.red), pentru Michael Jackson îl acoperea mereu cu o pătură atunci când ieșeau în public, pentru a-l feri de blițurile paparazilor.
Mai multe imagini cu Blanket găsiți în GALERIA FOTO de mai jos!
Mezinul lui Michael Jackson a împlinit 19 ani în 21 februarie și și-a păstrat look-ul din copilărie. Cel despre care s-a scris că ar fi unicul fiu biologic al lui Michael Jackson, după ce Debbie Rowe a spus că Paris și Prince sunt concepuţi cu ajutorul unui donator anonim, nu a renunțat la pletele lungi.
Spre deosebire de frații săi, Blanket nu are conturi pe rețelele de socializare și chiar recent a cerut ca pozele cu el de la absolvire să nu mai “circule” pe Instagram. Totuși, fanii săi i-au făcut un profil de Instagram, unde postează deseori imagini cu mezinul familie Jackson.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO:
Gallery