Daniela Crudu a ajuns, din nou, pe mâna medicului estetician. Vedeta a decis să își schimbe silicoanele și a ales o mărime mai mare.
Daniela Crudu face ce face și calcă iar pragul cabinetele medicilor esteticieni. Vedeta este recunoscută ca fiind o iubitoare a intervențiilor estetice și a demonstrat acest lucru recent, când a decis să-și schimbe silicoanele.
Și dacă cineva se gândea că ar putea alege o mărime mai mică, ei bine, vedeta a ales, din nou, să-și pune o mărime mai mare. „Vreau să spun că mi-am schimbat implanturile și mi-am pus o formă superbă la domnul doctor. Este cel mai bun, fetelor, cu toată încrederea. Îl iubesc și toate operațiile pe care le am sunt făcute la el. Toate au fost un succes. Îl iubesc din tot sufletul și îi mulțumesc că există”, le-a spus Daniela Crudu fanilor într-un InstaStory.
Vedeta a plecat din clinica în care a fost internat și nu s-a putut abține și a pus pe Instagram două filmulețe în care apare îmbrăcată într-un trening care îi lasă la vedere decolteul generos.
Sursă foto: Instagram Daniela Crudu
Gallery