ß
  • PRO TV
  • Profu' strigă catalogul - Ani de liceu cu Azaleea Necula: "Cred că toți am fost măcar o dată victimele bullying-ului"

Profu' strigă catalogul - Ani de liceu cu Azaleea Necula: "Cred că toți am fost măcar o dată victimele bullying-ului"

Profu' strigă catalogul - Ani de liceu cu Azaleea Necula: "Cred că toți am fost măcar o dată victimele bullying-ului"

În sezonul 2, PROFU' strigă catalogul și actorii din serial își spun poveștile de pe băncile liceului,din perioada în care ei înșiși petreceau mai mult timp în bancă și în sala de clasă decât pe platoul de filmare.

Azaleea Necula, creața simpatică din serial, se descrie, într-un interviu exclusiv pentru protv.ro ca o fostă elevă foarte bună, care ținea mult la media ei - chiar a terminat cu 9, 95 liceul, ca o adolescentă cu atitudine, dar și cu multe povești. Așa că să o cunoaștem Azaleea în calitate de liceană.

Definește anii tăi de liceu în trei cuvinte sugestive!

Curiozitate, emoție, succes.

Dă-mi exemplu de o nebunie pe care ai făcut-o ca licean...

Mai mult decât să chiulesc, nu cred că am făcut. Eram o elevă destul de... model. Iar atunci când chiuleam, mă duceam la un casting ori la vreun spectacol de teatru. 

Dă-mi un exemplu de un domeniu căruia ți-ai fi dorit să îi acorzi mai multă atenție în liceu, dar nu ai reușit...

În liceu mi-aș fi dorit să acord mai multă atenție istoriei. La ore, mă refer. În clasa a-XII-a, realizând că e materie obligatorie la bacalaureat, m-am panicat. Dar m-am pus „cu burta pe carte”, am învățat și am luat 10. 

Ce ar trebui să înțeleagă adulții despre liceeni de azi, dar totuși nu înțeleg?

Că nu mai sunt aceleași vremuri, că am evoluat, tehnologia a evoluat. Copiii sunt din ce în ce mai inteligenți și prind din mers, cu ajutorul tehnologiei. 

Spune-mi de materia ta preferată și apoi de materia cu care chiar nu te-ai înțeles și de ce?

Eu am fost la un liceu de arte, la specializarea actorie, așa că se înțelege care era materia mea preferată. Cât despre materia pe care nu o suportam niciun pic ... hm... mai mult ca sigur era fizica. Nu m-am împăcat niciodată cu materia asta.

Ai avut vreun profesor asemănător cu PROFU’ Mișu? Dacă da, cum te-a influențat?

Din păcate, nu.

Ai fost vreodată victima bullying-ului în școală sau ai fost apropiat de cineva care era?

Cred că toți dintre noi am fost măcar o dată victimele bullying-ului. De mine făceau mișto colegii că mă îmbrăcam prea extravagant, îmi spuneau că mă cred în America. Dar nu mă influența în niciun fel. Continuam să am vibe american.

Ce ți-au zis părinții tăi despre anii lor de liceu? Crezi că ți-ar fi plăcut să fii la liceu în acea perioadă?

Ei sunt conștienți că erau complet alte vremuri, alte pretenții, alt respect față de profesori, altă frică, alt stil de învățământ, așa că nu prea am auzit fraza „pe vremea mea...” de la părinții mei. 

Ce mesaj ai pentru elevii din ziua de azi?

Timpul trece extraordinar de repede, iar perioada școlii, a liceului, chiar este cea mai frumoasă. Credeam că este un mit, dar conștientizez din ce în ce mai mult că acele „probleme”, așa cum le vedeam eu atunci, erau floare la ureche. Bucurați-vă de anii tinereții, de o notă mică, de un examen, de un profesor exigent, de colegialitate, de ceea ce înseamnă „liceu”.

Dar pentru profesori?

Profesorii ar trebui să se mai relaxeze și să își dorească să ne fie prieteni de la care putem învața. Atitudinea de „bau-bau” nu ne apropie și nici nu ne face să iubim materia, să reținem, ci, din contra, ne îndepărtează!

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA EPISOADE DIN PROFU'-SEZONUL 1

SEZONUL 2 ÎNCEPE PE PRO TV PE 11 FEBRUARIE




FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ/ INSTAGRAM AZALEEA NECULA

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni