La finalul anului trecut, publicul a aflat cu bucurie că îndrăgita actriță Olimpia Melinte este însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Iar acum, actrița vine cu o altă veste bună: ea va documenta perioada sarcinii printr-o emisiune online creată special pentru femeile însărcinate, dar și pentru cele care își doresc să devină mămici.
De acum vom putea urmări săptămânal, în fiecare miercuri, un nou episod din Olimpiada Mămicilor, pe platforma PRO TV PLUS. În fiecare episod, Olimpia tratează subiecte de interes pentru mămici sau viitoare mămici, alături de specialiști din diverse domenii relevante. În plus, aceasta va vorbi și despre parcursul său și ne va oferi detalii despre provocările cu care se confruntă în această perioadă.
În primul episod al emisiunii Olimpia și invitata sa, dna. doctor Anca Sultan, medic specialist obstetrică ginecologie, discută despre toate analizele de care are nevoie o femeie însărcinată, atât în timpul sarcinii, cât și înainte. Este o discuție amicală și utilă despre tot ceea ce înseamnă parcursul sănătos al unei sarcini.
„Olimpiada Mămicilor este un vlog creat special pentru femeile însărcinate dar și pentru cele care își doresc să devină mămici. Am pus cap la cap o serie de informații și întâlniri cu specialiști din diferite domenii pentru a le oferi viitorilor părinți o serie de întâlniri virtuale cu medici sau profesioniști din diferite domenii care să le răspundă la marile curiozități din perioada sarcinii dar și de după. Ideea mi-a venit în clipa în care am început să mă lovesc de tot felul de întrebări fără răspuns și curiozități pe care le am încă din primele zile de sarcină. Dându-mi seama că peste tot se găsesc informații mai mult sau mai puțin concludente am zis ca ar fi o idee bună să creez un vlog pe platforma PRO TV Plus unde viitoarele mămici să aibă acces la informații utile și să nu se mai simtă singure în căutările și curiozitățile lor.” Olimpia Melinte
Nu ratați emisiunea online Olimpiada Mămicilor, în fiecare miercuri, pe PRO TV PLUS!
Gallery