Publicațiile britanice scriu că în Coreea de Nord se testează un vaccin propriu anti-Covid, în ciuda faptului că în respectiva țară nu există, oficial, niciun caz de infectare cu noul coronavirus.
Chiar dacă liderul suprem Kim Jong Un pretinde că țara lui nu era nici un caz de Covid-19, se pare că cercetătorii au dezvoltat un vaccin care este testat pe persoane care au simptome asemănătoare cu cele induse de virus.
O sursă a declarat pentru publicația Daily NK, cu sediul la Seoul, că oamenii de știință de la Kim Il Sung University se folosesc de expertiza obținută prin ”activități de hacking” pentru a crea un vaccin propriu.
Zvonuri conform cărora Coreea de Nord încearcă să fure informații despre vaccinul anti-Covid au apărut în occident de anul trecut, înaite ca serurile folosite acum în Europa și SUA să fie aprobate, Microsoft indicând o operațiune dubioasă numită ”Lazarus Group”.
Sursa menționată mai sus spune că partidul a înființat o unitate specială numită Bureau 325, special pentru a obține informații despre Covid-19 și vaccinuri pe căi mai puțin ortodoxe.
Se pare că respectiva unitate primește ordine doar de la comitetul central al partidului și raportează direct surorii lui Kim Jong Un, Kim Yo-jong.
Se pare că oamenii de știință din Coreea de Nord au testat serul lor pe pacienți cu simptome similare celor cauzate de Covid-19. Sursa citată de Daily Mail spune că primele două faze ale testelor clinice au fost încheiate, vaccinul intrând în cea de-a treia fază.
Nu este deloc clar cât de eficient este vaccinul, atâta vreme cât regimul lui Kim Jong Un pretinde că virusul Sars-Cov19 nu există în țară după ce, anul trecut, Coreea de Nord a închis granița cu China.
Foto: Getty
Gallery