ß
  • PRO TV
  • (P) 4 ceaiuri românești, printre cele mai bune din lume. Au fost premiate la Paris

(P) 4 ceaiuri românești, printre cele mai bune din lume. Au fost premiate la Paris

(P) 4 ceaiuri românești, printre cele mai bune din lume. Au fost premiate la Paris

Valoarea și calitățile plantelor medicinale românești au fost recunoscute internațional, în cadrul unui concurs care a avut loc la finalul anului trecut, la Paris. Patru ceaiuri Fares – de mușețel, de mentă, de tei și Mireasmă – au fost medaliate și atestate ca fiind cele mai bune din lume.

În luna noiembrie 2020, la Paris, a fost organizat concursul internațional de degustare de ceaiuri „Thés du Monde” (n.r. „Ceaiurile lumii”). În ciuda dificultăților cauzate de pandemie, s-au înscris în cursă cu 40% mai multe ceaiuri față de ediția din 2019. Este vorba despre plante și amestecuri pentru infuzii din 21 de țări: Burundi, China, Columbia, Egipt, Franța, Grecia, India, Indonezia, Italia, Japonia, Kenya, Malawi, Nepal, Noua Zeelandă, Peru, Portugalia, SUA, Taiwan, Thailanda, Vietnam și România. Ceaiurile au fost supuse exigențelor a două jurii compuse din specialiști internaționali. Ambasada României în Franța a anunțat Fares despre organizarea acestei competiții și iată că rezultatele nu au întârziat să apară.

Mușețelul, menta, teiul și ceaiul Mireasmă – printre cele mai bune din lume

Spre mândria noastră, patru ceaiuri românești au ieșit învingătoare la două categorii, fiind distinse cu diploma GOURMET. Mușețelul, menta și teiul pot fi considerate, de acum, brand de țară, după ce au fost medaliate la categoria „plante mono-varietale”. Ceaiul Mireasmă a primit aprecierea juriului la categoria „amestecuri din plante”. „Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că ceaiurile Fares de mușețel, mentă, tei și Mireasmă au fost distinse cu diploma GOURMET. Această validare internațională de prestigiu a calității produselor noastre ne bucură și ne motivează deopotrivă”, au anunțat reprezentanții Fares.

Competiția „Ceaiurile lumii”, ajunsă la cea de-a treia ediție, a fost organizată de Agenția pentru Valorizarea Produselor Agricole (AVPA), o organizație non-guvernamentală și non-profit ce are ca scop valorizarea produselor agricole și recunoașterea excelenței producătorilor. „Piața ceaiului este de așteptat să crească de-a lungul anilor, căci interesul oamenilor pentru sănătate e tot mai mare, iar ceaiul este văzut din ce în ce mai mult ca un produs de consum. Astfel, devine esențial să arătăm profesioniștilor din domeniu și publicului larg că ceaiul deține o valoare gastronomică autentică. Concursul a avut două categorii distinse: Ceaiuri mono-varietale și Amestecuri din plante”, a precizat AVPA. În această ediție, la prima categorie s-au acordat 8 distincții (dintre care 3 au fost primite de Fares), iar la cea de-a doua 11 premii (unul ajungând la noi, în România).

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni