ß
Cântărețul Nick Carter va deveni tătic pentru a treia oară la 41 de ani. Fostul membru al trupei Backstreet Boys și soția sa, actrița Lauren Kitt, au făcut marele anunț în cadrul unui interviu pentru revista People, apoi au împărtășit vestea și cu fanii de pe Instagram.
În tinerețe era un Casanova și frânge inimi pe bandă rulantă, acum însă Nick Carter este familist convins și își adoră soția și copiii. Nick și Lauren sunt împreună de opt ani și au făcut nunta în 2014. Cei doi au împreună un băiețel, pe nume Odin (4 ani), și o fetiță, botezată Saoirse (15 luni).
Nick Carter și colegii săi din Backstreet Boys (FOTO: Getty Images)
„Îmi trăiesc visul și foarte recunoscător pentru asta”, a declarat artistul care nu mai spera la un alt copil. Cuplul a trecut printr-o dramă, după ce Lauren a suferit un avort spontan. Nici sarcina cu Saoirse nu a fost lipsită de probleme, însă actrița a reușit să o ducă la bun sfârșit.
Nick Carter și Lauren Kitt s-au căsătorit în 2014 (FOTO: Getty Images)
După anul care tocmai s-a încheiat, cuplul a primit vestea ca pe o binecuvântare. “Ne așteptam să rămânem cu doi copii... a fost așa o surpriză! Nu am aflat că sunt însărcinată până în luna a cincea. Nu aveam niciun simptom, nimic care să indice că aș fi gravidă. Într-o zi am simțit cum ceva se mișcă în corpul meu și i-am zis lui Nick că nu este regulă și că ar trebui să merg la doctor. Era ceva în neregulă cu mine. Știam că nu mai pot face copii, așa că nu m-am gândit vreo clipă că aș fi însărcinată. Chiar mă temeam că aș putea avea vreo tumoare”, a mărturisit Lauren, potrivit People.
Vezi mai multe fotografii cu transformarea lui Nick Carter de-a lungul anilor in galeria foto de mai jos
Nick Carter va împlini 41 de ani la sfârșitul lunii ianurie, iar soția sa are 37 de ani. Solistul le-a făcut o surpriză fanilor de pe Instagram și a postat câteva fotografii cu frumoasa sa familie. Totodată, cântărețul le-a mulțumit acestora pentru gândurile bune. “Sunt atât de multe emoții acum mai ales că Lauren are o sarcină cu risc crescut. Dar știm că indiferent ce se va întâmpla Dumnezeu va fi acolo cu noi. Vă mulțumesc”, a scris artistul.
Fotografii: Getty Images/ Instagram nickcarter
Vezi și VIDEO: Facem Level (Gen Session) – episodul 13 – IHATEPINK & Bobospider: Dead by Daylight dă naștere unor ucigași excentrici
Gallery