Anul acesta, Olimpia Melinte va deveni mămică pentru a doua oară. Îndrăgita actriță din serialul VLAD mai are acasă un băiețel, pe nume Sasha. Dacă la prima sarcină, Olimpia a făcut pregătiri intense pentru venirea pe lume a fiului ei, altfel stau lucrurile în cazul bebelușului cu numărul doi.
Olimpia Melinte (34 de ani) este însărcinată în șase luni și jumătate și în scurt timp va intra în trimestrul 3 de sarcină. Pentru că are deja experiență, frumoasa actriță este mult mai relaxată acum și se bucură de momentele speciale ale sarcinii.
“26 de săptamâni și zero planuri. Dacă la Sasha mi-am făcut zeci de liste, am cumpărat lucruri pe care nu le-am folosit niciodată, i-am pregătit camera în care n-a stat niciodată singur până pe la 2 ani, de data asta sunt mult mai relaxată și știu că tot ce va avea nevoie bebelina mea sunt răbdarea, iubirea și toată grija de care voi fi în stare...Voi v-ați scos bradul? Că eu încă nu mă îndur!” – este mesajul postat de actriță pe contul de Instagram.
Postarea este însoțită și de o fotografie în care Olimpia zâmbește larg și își mângâie burtica de gravidă, într-un decor feeric de Sărbători. Pe lângă complimentele primite, actrița din VLAD a fost întrebată de fani și ce nume a ales pentru fetița ei. “Încă nu i-am ales numele…ne mai gândim!” – a fost fost răspunsul prompt al vedetei.
Fotografii: PRO TV/ Instagram Olimpia.melinte
Vezi și VIDEO: Olimpia Melinte, despre prima experiență pe care a avut-o la PRO TV. În ce serial ar fi putut să joace înainte de VLAD
Gallery