ß
Acum este cunoscut de o țară întreagă, fiind unul dintre cei mai bogați și mediatizați români, însă în trecut era recunoscut doar de o parte dintre locuitorii din Ilfov.
Gigi Becali, căci despre el este vorba, a ținut ani de zile prima pagină a ziarelor, însă în ultimele luni a decis să dispară din viața publică și să apară foarte rar la TV.
La final de an, jurnaliștii de la Digi Sport și-au amintit de un interviu mai vechi oferit de Gicu Coadă, un interpret de muzică machedonească, în care acesta vorbea despre tinerețea lui Gigi Becali și dezvăluia ce poreclă avea actualul patron de la FCSB.
„Îi plăcea să petreacă, să se simtă bine şi să cheltuiască bani. Nu se lua de el nici Miliţia, nici Securitatea, pentru că toată lumea ştia că este băiatul lui nea Tase, de la care cumpărau brânză, iaurt şi miei. În tinereţe, toţi băieţii îl ştiam de Geli din Pipera. Știa să se distreze şi îşi dorea să fie cel mai cel. Din acest motiv şi-a şi cumpărat Maybach-ul şi Palatul, ca să aibă maşina şi casa mai mari şi mai valoroase decât ale vărului său Giovanni Becali, cu care s-a aflat în competiţie tot timpul”, a spus Gicu Coadă.
foto: Agerpres
Vezi și: Câștigătorii The Artist Awards 2020. Ce spun artiștii și creatorii de conținut despre premiile obținute