ß
Ziua ei a fost pe 5 noiembrie, dar n-ai nevoie un motiv întemeiat ca să-i trimiți lui Kris Jenner cadouri. Mama lui Kim Kardashian s-a ales cu un bolid de lux, primul livrat în America, doar pentru că poartă un nume celebru.
Kris Jenner (65 de ani) este prima deținătoare din SUA a modelului Rolls-Royce Ghost 2021, un bolid care costă 330.000 de dolari. O reprezentanță americană a producătorului britanic de automobile de lux a livrat mașina acasă la producătoarea de televiziune, care a acceptat să realizeze prima ședință foto în compania noii sale mașini.
„Suntem entuziasmați că primul Ghost livrat în America de Nord a ajuns la clientul nostru drag @krisjenner”, au scris reprezentanții dealerului auto în dreptul unei fotografii din colecție.
Kris Jenner deține și alte modele Rolls Royce, dar și multe ale mașini de lux, pe care le-a primit cadou de la fiicele ei. Dintre toate, Kylie Jenner pare cea mai inspirată când vine vorba de cadouri aniversare.
În urmă cu doi ani, când Kris Jenner a împlinit 63 de ani, fiica ei i-a cumpărat mașina ideală – un Ferrari 488 Gran Turismo Berlinetta de culoare roșie.
În 2016, de Crăciun, Kris Jenner a primit din partea familiei sale un Ford Thunderbird din 1950, mașină care rareori iese din garaj.
Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro
Vezi și VIDEO: Tzanca Uraganu a ajuns vegetarian! - Trending Review cu Daragiu - episodul 50
Gallery