ß
Demi Rose este femeia ce a strâns milioane de urmăritori datorită corpului ei senzațional și postările picante pe rețelele sociale, dar nu a fost întotdeauna atât de apreciată.
Demi Rose a dezvăluit cum a urmat calea faimei de la vârsta de 14 ani, după ce a fost hărțuită în școală, scrie dailymail.com.
"Regina Instagramului", în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit că încă se luptă cu insecurități legate de corpul ei, în plus, prevede schimbări datorită faptului că intenționează să aibe copii în viitor.
Într-un interviu vedeta susține că a fost atrasă de rețelele sociale de la o vârstă fragedă.
Demi și-a amintit că: "Eram hărțuită mereu la școală, așa că am vrut să-mi fac prieteni în afara școlii, așa că am sfârșit prin a petrece mult timp online.
Eram interesată și de realitatea virtuală atunci când eram mică, mereu stăteam pe calculator, apoi a apărut mySpace, iar eu mi-am găsit adevărata chemare."
Influencerița de pe Instagram și-a trăit primul moment de faimă când pozele ei de la plajă de pe vremea când era doar o adolescentă au devenit virale pe rețelele de socializare.
Imaginile au fost distribuite în profiluri online false și pe site-uri destinate adulților, fără permisiunea ei.
Demi a adăugat: "Mi-am făcut Instagram doar pentru că cineva a făcut un profil fals cu pozele mele și strânsese 3000 de urmăritori așa că eram geloasă. Mă întrebam cum poate cineva să folosească pozele mele și să obțină atât de mult? Apoi mi-am făcut propriul cont."
De la vârsta de 18 ani, superba brunetă care are în jur de 15 milioane de urmăritori a semnat un contract cu o agenție de modeling, iar cariera acesteia a mers din bine în mai bine.
În ciuda acestui fapt, ea își amintește cum profesorii o bârfeau și vorbeau cu dispreț față de munca ei.
"Nu mi-am găsit niciodată locul în școală, oamenii erau răi și cred că pur și simplu eram diferită, oamenii erau atrași de ideea de a se lua de mine și, de când am plecat de acolo, am înflorit.
Acum blochez în mod direct comentariile negative, nu pot vedea nimic din ceea ce nu vreau să văd pentru că îmi impactează propriile gânduri despre mine, de aceea a trebuit să-mi îngroș obrazul foarte tare".
În ciuda faptului că și-a lăsat trecutul în urmă, Demi încă se luptă cu încrederea în corpul său.
Aceasta a recunoscut că a folosit proceduri non-chirurgicale precum tratamente de reducere a celulitei, dar totuși ea se axează pe a cultiva frumusețea din interior, susținând că stilul de viață sănătos este secretul pentru a fi în formă maximă.
Demi a adăugat: "Mă simt confortabil în propria piele, dar nu voi fi niciodată 100% fericită pentru că fiecare om vrea să arate într-un anumit fel și toți avem momentele noastre de descurajare, dar eu mă duc la sală de cinci sau șase ori pe săptămână pentru sănătatea mea și starea mea de bine."
Sursă foto: Instagram Demi Rose
Vezi și: Cum să îți petreci sărbătorile pe TikTok
Gallery