• PRO TV
  • Un computer cuantic a produs în minute rezultate pentru care cel mai puternic supercomputer are nevoie de 2 miliarde de ani

Un computer cuantic a produs în minute rezultate pentru care cel mai puternic supercomputer are nevoie de 2 miliarde de ani

Un computer cuantic a produs în minute rezultate pentru care cel mai puternic supercomputer are nevoie de 2 miliarde de ani

Anul trecut, Google a câștigat aprecieri internaționale atunci când prototipul său de computer cuantic a finalizat un calcul în câteva minute, calcul pe care cercetătorii săi ar fi estimat că  un supercomputer l-ar fi făcut în 10.000 de ani.  

Acest computer cuantic a devenit definiția pentru supremația cuantică - momentul în care o mașină cuantică face ceva imposibil pentru un computer convențional.
 
Potrivit wired.com, principalul grup de cercetare cuantică din China a vrut să își atribuie supremația în acest domeniu cu un articol în revista Science. Un sistem numit Jiuzhang a produs în câteva minute rezultate pentru care cel mai puternic supercomputer din lume ar avea nevoie de 2 miliarde de ani de efort.

 
Cele două sisteme funcționează diferit. Google construiește circuite cuantice folosind metal adus la temperaturi foarte joase și devenit supraconductor, în timp ce echipa de la Universitatea de Științe și Tehnologie din China  și-a înregistrat rezultatul prin manipularea fotonilor, particule de lumină. 
 
Niciun computer cuantic nu este încă pregătit să facă o muncă utilă. Deocamdată. 
 
Google și rivalii săi, inclusiv IBM, Microsoft, Amazon, Intel și mai multe start-up-uri mari, au cheltuit mult pe dezvoltarea hardware-ului de calcul cuantic în ultimii ani. Google și IBM oferă acces la cele mai recente prototipuri pe internet, în timp ce platformele cloud Microsoft și Amazon găzduiesc fiecare câte o cantitate de hardware cuantic de la alții, inclusiv Honeywell. 
 
Puterea potențială a computerelor cuantice provine din elementele de bază ale lor, numite qubiți. Cu suficienți qubiți este posibil să dai comenzi rapide de calcul pe care computerele convenționale nu pot să le facă. 
 
Calculatoarele cuantice nu guvernează încă lumea, deoarece inginerii nu au reușit să obțină suficienti qubiti care să lucreze împreună suficient de fiabil. 
 

PUTEȚI URMĂRI UN INTERVIU EXCLUSIV OFERIT DE UN EPIDEMIOLOG DE LA HARVARD PENTRU PROTV PLUS:

FOTO: SHUTTERSTOCK

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni