Miley Cyrus s-a dezbrăcat de toate inhibițiile și a pozat cum obișnuia pe vrumuri: fără haine pe ea. Artista de 28 de ani a fost cenzurată de politica Instagram privind nuditatea.
Rolling Stone nu e o revistă care poate fi răsfoită doar de adulți, însă găzduiește în paginile ei un pictorial incitant cu Miley Cyrus. Artista de 28 de ani a pozat fără sutien în celebra publicație, dintr-o dorință neînțeleasă de a fi atacată de presă.
„Nici nu știu dacă mai poți să te faci de rușine acum. Se mai face asta? Presa nu m-a mai făcut de rușine de multă vreme”, a spus artista, care consideră că astfel de ședințe foto ar trebui privite ca o normalitate în acest secol.
Una dintre cele mai explicite fotografii, în care Miley Cyrus își dezvăluie sânii în fața aparatului de fotografiat, a fost cenzurată de Instagram. Așa că, artista a făcut-o decentă, acoperindu-și nurii cu numele revistei Rolling Stone.
„Mi-au zis că ar trebui să mă acopăr, așa că am făcut taman invers”, a scris cântăreața în dreptul imaginii, care a fost postată fără cenzură pe Twitter.
Pe coperta revistei, Miley Cyrus apare într-o altă ipostază incendiară, pentru care Instagram a luat atitudine în luna octombrie a acestui an.
„Măcar le dau ziarelor un subiect despre care să scrie”, a mai spus Miley Cyrus.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Cum arătau vedetele PRO TV acum 25 de ani? - Trending Review cu Daragiu - episodul 49
Gallery