ß
În 2015, în primul sezon al emisunii Ferma Vedetelor, Augustin a fost la un pas de a câștiga trofeul de Fermierul Anului, dar a pierdut această șansă în urma unei accidentări. În 2020, Augustin Viziru s-a reîntors în fermă, cu forțe noi și multă determinare ca de data aceasta să ajungă câștigător.
„Toată lumea știe cum s-a terminat primul sezon pentru mine, când eram atât de aproape de trofeu și am avut parte de acea accidentare. Mi-a rămas în minte acel moment, nu am trecut peste el și acum simt că am oportunitatea de a-mi lua revanșa”, a declarat Augustin Viziru la intrarea lui în Ferma. Orășeni vs Săteni. Acum Augustin se află în finală și luptă pentru cei 50.000 de euro și pentru titlul de Fermierul Anului.
Iată, mai jos, un TOP 5 momente din parcursul lui Augustin Viziru în Fermă.
A revenit în competiție pentru a doua șansă, după ce și-a tăiat mâna la prima participare. A fost surprinzător pentru toți pentru că tocmai văzuseră imagini de la finala lui cu o seară înainte.
În prima zi a fost trimis la duel pentru fermier șef. A câștigat în fața lui George Piștereanu.
Și-a consolidat o alianță puternică cu Elena Chiriac, cea care luptase singură. Au fost uniți, au devenit ca frații și au demonstrat că sunt foarte puternici în decizii.
A fost extrem de pedepsit de Mihaela, dar totuși și cel care a negociat cel mai mult pentru produse pentru fermieri. A demonstrat că știe ce urmărește și ce vrea să obțină în concurs.
A câștigat duelul care trimitea un concurent direct în marea finală.
Augustin Viziru a ajuns, astfel, să concureze în marea finală, alături de Elena Chiriac, Viviana Sposub și Andrei Stoica, pentru titlul de ”Fermierul anului” și premiul de 50.000 de euro.
Gallery