ß
Accesorizarea înseamnă echilibru, iar obiectele potrivite pot face chiar și cea mai simplă ținută să arate glamorous.
Poți folosi accesorizarea pentru a-ți completa ținutele și a le transforma. Atât femeile cât și bărbații poartă accesorii. Unele dintre acestea au funcții practice, dar, cel mai adesea, le alegi pentru că ele vin în completarea obiectelor vestimentare și reprezintă acel element final.
Pentru că prin accesorizare, poți da o față nouă chiar și vechilor piese din garderobă, am pregătit un ghid util cu 5 recomandări care vor ajuta atât femeile, cât și bărbați.
Iată care sunt principalele accesorii:
Așa cum rochia neagră este un must have în garderoba femeilor, iar cravatele în a bărbaților, accesoriile de nelipsit din orice dulap sunt:
Bijuterii - Ceasurile, cerceii, medalioanele, brățările și inelele fac parte din această categorie. Nu ar trebui să ai neapărat multe bijuterii, ci unele de calitate.
Accesoriile pentru păr - Pentru bărbați sunt pălăriile, în timp ce, pentru femei, pălăriile dar și bentițele, agrafele și tiarele.
Gențile - Pentru bărbați sunt servietele, iar pentru femei poșetele, în numeroase forme și dimensiuni.
Curelele - Acestea sunt purtate atât de doamne, cât și de domni, la outfituri elegante dar nu numai.
Accesoriile de iarnă - Eșarfele și mănușile sunt accesoriile, de neratat, iarna.
Încălțămintea - Când spunem încălțăminte, ne referim la cea adecvată fiecărei ocazii în parte. Este important să o alegi în funcție de context.
Poartă ceasuri
Ceasurile sunt opere de artă purtate la încheietura mâinii, dar, și adevărate capodopere inginerești. Ele indică ora, minutul, și secunda, dar, îți pot arăta multe alte lucruri: nivelul social, tipul de activitate practicat, etc. De exemplu, cei care poartă un ceas Orient sunt oameni stăpâni pe situație, independenți, cu atitudine și mereu gata de următoarea provocare.
Alege corect geanta
Orice ținută este completată de accesorii, de aceea, ar putea să fie stricată de alegerea unei genți nepotrivite. Bărbații poartă serviete pentru ținutele office, dar pentru celelalte outfituri nu au nevoie de acest accesoriu. Femeile, în schimb, au o paletă largă de tipuri - clutch, duffel, bucket, tote, shopper, business, hobo, mini, messenger și backpack. Iar acestea sunt doar modelele clasice.
Poartă curea
Pentru femei, curelele schimbă complet rochiile, adăugându-le acest spice de care au nevoie. Dacă porți o curea, nu trebuie să accesorizezi în exces. Încearcă să atragi atenția doar cu un accesoriu, nu cu mai multe. Pentru bărbați, curelele sunt indispensabile, indiferent dacă ținuta este business sau casual. De asemenea, dacă pentru femei acestea pot avea culori contrastante, pentru bărbați este imperativ să fie în aceeași paletă cu outfitul.
Accesoriile îți completează ținuta
Indiferent de anotimp, există accesorii care să îți potențeze și completeze armonios ținuta. Atât femeile cât și bărbații trebuie să profite de ele, dar, regula de aur este să poarte accesorii care să echilibreze, nu să eclipseze.
Nu accesoriza în exces
Prima regulă, și una dintre cele mai importante, este să accesorizezi atât cât trebuie. Dacă ți-ai pus, de exemplu, o brățară nu este nevoie să plusezi și cu ceasul. Una dintre cele două va părea în plus. Uită-te în oglindă și dă jos ceva, dacă simți că este prea mult.