ß
Cetățenii Republicii Moldova și-au ales ieri conducătorul care să-i reprezinte. Este pentru prima dată când alegerile sunt câștigate de o femeie. Este o femeie de la care statul de peste Prut are așteptări mari. Iată ce va face, în primul rând, Maia Sandu.
În majoritatea interviurilor pe care le-a acordat în campania electorală, dar și înainte de aceasta, Maia Sandu a subliniat că va pune pe primul plan interesele cetățenilor, fiind onestă în toate deciziile pe care le va lua. De altfel, ea consideră că anume onestitatea le-a lipsit predecesorilor ei.
”Dacă președintelui îi lipsește moralitatea și respectul față de lege și față de oamenii pe care îi reprezintă, niciun salariu nu va ajuta”, a răspuns ea într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, când a fost întrebată ce salariu ar merita un președinte ca să nu fie tentat la acte de corupție.
În cadrul unei conferințe de presă, susținută în luna octombrie, Maia Sandu a menționat care vor fi principalele ei obiective. Ea a dat de înțeles că în primul rând își va alege o echipă formată din oameni corecți: ”Un președinte onest va numi în funcție un prim-ministru onest; un președinte onest va numi în funcția de judecător doar oameni onești; un președinte onest va numi și va susține doar oameni onești în toate instituțiile statului, așa încât să contruim un stat care lucrează pentru oameni. Voi insista pe reforme serioase în justiție, voi insista pe curățarea sistemului judecătoresc și sistemului procuraturii de oameni corupți și vulnerabili care acoperă schemele de corupție”, a subliniat ea.
În sensul acesta, Maia Sandu spune că va veni cu o inițiativă legislativă care va permite evaluarea tuturor procurorilor și judecătorilor. Aceștia vor trebui să demonstreze că averea pe care o au este câștigată legal. Iar cei care nu vor putea face dovada legalității, vor pleca din sistem.
Poate cele mai mari așteptări ale oamenilor din Republica Moldova sunt locurile de muncă. La acest capitol, Maia Sandu a subliniat că trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos, care să ofere posibilitatea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. În acest sens, va reduce barierele sau anumite reguli pe care le avea statul până acum, va deschide drumul către cât mai multe piețe de desfacere. Ea încurajează colaborarea pe plan economic atât cu vestul, cât și cu estul: ”Trebuie să găsim soluții durabile pentru a deschide exporturile către Rusia, nu doar pentru companiile apropiate puterii, ci pentru toate companiile, în special pentru acele 15 poziții comerciale care sunt, în prezent, interzise”, spunea ea într-un interviu pentru Deutsche Welle.
Maia Sandu a spus că își dorește să obțină cât mai multe investiții, să atragă întreprinderi în mediul rural, pentru ca oamenii de la sate să aibă locuri de muncă.
Un alt obiectiv anunțat de echipa Maiei Sandu este creșterea pensiei minime deasupra ”pragului sărăciei absolute”, așa cum spune ea, adică peste suma de 2000 lei MD (482 RON).
”Creșterea salariilor, a pensiilor vor putea fi făcute dacă reușim două lucruri: să oprim schemele de corupție prin care se scurg miliarde de lei și să pornim economia...”, declara Maia Sandu în cadrul conferinței de presă.
Un alt program al echipei ei se numește ”Satul european”, care își propune să dezvolte zona rurală cu sprijinul Uniunii Europene. De altfel, Maia Sandu a susținut în repetate rânduri că se va angaja să apropie cât mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană. ”În politica externă mă voi conduce strict de interesul cetățeanului: și în relațiile cu România, și în relațiile cu Ucraina, și în relațiile cu UE, SUA, Rusia ...”, a mai adăugat ea.
Sursă foto: Getty Images
Vezi și: FERMA. În Plus, episodul 30: Andreea Antonescu, declarații surprinzătoare despre Elena Chiriac
Gallery