ß
  • PRO TV
  • (P) 6 tactici pentru a cuceri o femeie

(P) 6 tactici pentru a cuceri o femeie

(P) 6 tactici pentru a cuceri o femeie

O greșeală pe care o fac frecvent bărbații în tentativa lor de a avea succes la femei este aceea de a pune accent doar pe felul în care arată și pe potența lor financiară. E drept că și aceste aspecte au importanță, dar ele merg de obicei când vrei să „agăți” o femeie, și nu vor fi niciodată suficiente pentru a o cuceri.

Pentru a stârni interesul și admirația unei femei, este nevoie de o cu totul altă abordare, iar în cele ce urmează îți dezvăluim câteva tactici cu care nu ai cum să dai greș.

Fă-i complimente, fără a exagera

Femeilor le place să arate bine, iar din acest motiv apreciază foarte mult când cineva remarcă acest lucru. Un compliment referitor la felul în care arată este un bun  început de conversație, însă nu veni cu replici banale. De asemenea, nu este indicat să-i faci un compliment la fiecare trei cuvinte, pentru că devine plictisitor de la un moment dat, și chiar dacă ești sincer în admirația ta, riști să nu-i mai câștigi atenția. Alege un detaliu pe care să-l subliniezi, în legătură cu aspectul său fizic sau despre vestimentație și accesoriile pe care la poartă.

Oferă-i mici cadouri

Cadourile sunt un alt mod prin care poți cuceri o femeie, iar când spunem asta nu ne referim la cadouri costisitoare, deși au și acestea importanța lor, dar mai târziu, când deja ați devenit un cuplu. La prima întâlnire oferă-i o floare sau un buchet și continuă să o surprinzi cu astfel de mici cadouri de câte ori ai ocazia. Pentru mai multă inspirație, poți consulta oferta de  cadouri pentru femei pe site-ul ghizbi.ro.

Fă-o să zâmbească

Dacă ai un simț al umorului dezvoltat te poți considera norocos, pentru că aceasta este una dintre calitățile pe care femeile le apreciază în mod deosebit. Povestește lucruri hazlii, găsește ceva amuzant în orice situație și fii cât mai spontan. Dacă nu-ți iese, nu încerca să compensezi spunându-i glume învechite, sau făcând tot felul de grimase forțate, pentru a părea amuzant. Din contră, vei fi plictisitor și caraghios, iar în această situație nu ai nici o șansă de a cuceri o femeie.

Ascult-o cu atenție când vorbește despre ea

La prima întâlnire este firesc să aflați cât mai multe lucruri unul despre celălalt, iar în acest punct este important să-i acorzi toată atenția când vorbește despre ea. Fie că îți răspunde la o întrebare, fie că îți vorbește despre anumite lucruri din proprie inițiativă, arată-i că ești foarte interesat de ceea ce spune. Nu o întrerupe, nu te uita pe pereți în timp ce îți vorbește și pune-i mai multe întrebări pentru a-i arăta că ți-a captat atenția.

Fii punctual

Persoanele care întârzie sunt întotdeauna enervante, iar atunci când întârzii la o întâlnire cu cea pe care vrei s-o cucerești, este grav. Un bărbat trebuie să ajungă întotdeauna primul la locul întâlnirii, pentru a nu-și lăsa partenera să aștepte nici măcar un minut. Așadar, dacă vrei să ai succes, fii întotdeauna punctual și fă în așa fel încât să ajungi la întâlnire cu 5-10 minute mai devreme decât ora stabilită.

Comportă-te ca un gentleman

Chiar dacă par de modă veche, gesturile de politețe sunt extrem de apreciate de femei. Deschide-i portiera când urcă sau coboară din mașină, trage-i ușor scaunul când se așează la masă, ridică-te în picioare când intră în încăperea în care te afli și ajut-o atunci când cară o sacoșă sau un bagaj greu.

Ținând cont de aceste sfaturi, ai toate șansele să devii un mare cuceritor, însă este important să continui să te comporți astfel și după ce ați devenit deja un cuplu, dacă vrei ca relația să fie una de lungă durată. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni