ß
  • PRO TV
  • (P) Chirie în Cluj – Ce trebuie să știi când vrei să te muți aici

(P) Chirie în Cluj – Ce trebuie să știi când vrei să te muți aici

(P) Chirie în Cluj – Ce trebuie să știi când vrei să te muți aici

Chirie în Cluj să găsești este o adevărată aventură. Mai ales acum, când costurile le-au depășit până și pe cele din București. Iar dacă nu ești de-ai locului, trebuie să te informezi, să nu ai parte de surpize neplăcute.

Cei dornici să stea cu chirie în Cluj știu deja că este destul de greu să găsești ceva convenabil. Și asta pentru că până și cea mai ieftină garsonieră depășește ca preț 200 euro pe lună. Doar cei mai puțin pretențioși pot beneficia de avantajele închirierii unor apartamente mai mari. Căci costurile pentru chirie în Cluj la apartamentele de 3 camere, spre exemplu, sunt un pic mai mari decât cele ale unor garsoniere. Așadar, câțiva prieteni pot conviețui foarte bine într-un apartament, cu un buget redus.

Timpul e prețios și când stai cu chirie în Cluj

Dezvoltarea uluitoare a domeniului IT a făcut din Cluj așa-numitul Silicon Valley al României. Cum se știe că salariile sunt mari în acest domeniu și că mulți dintre angajați nu sunt localnici, proprietarii de locuințe au crescut fulgerător și prețurile pentru chirie în Cluj. În plus, metropola ardeleană este și un centru universitar prestigios, care atrage sute de studenți an de an. Prin urmare, ca în orice oraș mare, traficul este foarte aglomerat. Și este extrem de important să-i știi zonele, mai ales atunci când cauți oferte de chirie în Cluj. Căci, degeaba găsești o locuință ieftină, dacă vei scoate din buzunar mulți bani pentru transportul spre și de la serviciu sau școală.

Accesibilitatea contează

Atunci când vrei să stai cu chirie în Cluj sau chiar să cumperi o locuință, trebuie să îți asumi responsabilitatea investiției pe termen mediu sau lung. Iar asta presupune să verifici cu atenție viitoarea locuință, următind detalii precum finisajele, utilitățile, vecinii, chiar și mobilierul. Accesul facil la principalele artere de circulație este primordial. Căci nimic nu poate compensa stresul provocat de blocajele din traficul urban la orele de vârf. Un alt aspect extrem de important este acela că orice înțelegere verbală cu proprietarul trebuie reflectată și în scris! Deși o poate considera dovadă de neîncredere, poate evita astfel orice discuție, confuzie sau neînțelegere ulterioară.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni