ß
De Halloween, cel mai bine țipi în sala de cinema, Cinema City continuă și în acest an tradiția și îți oferă pentru o zi nu mai puţin de 6 filme de neratat pe marile ecrane, la un preț special.
Un studiu realizat recent în Danemarca arată că pasionații de filme horror reușesc să treacă un pic mai ușor peste anxietățile create de pandemia de coronavirus, pentru că, nu-i așa, la câte scenarii de groază au văzut, sunt un pic mai pregătiți psihic să facă față unui val de emoții negative. Așa că un Halloween la cinema s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie, bucurându-te de filme în deplină siguranță, păstrând distanțarea fizică și respectând măsurile în vigoare. În plus, dacă vrei, poți să țipi liniștit în sala de cinema, locul unde sunt descătușate fricile și alungate grijile.
Așadar, fani ai genului horror, sâmbătă, 31 octombrie, este ziua voastră la cinema. Doar pentru o zi, câteva dintre cele mai populare filme horror din ultimii ani se reîntorc pe marile ecrane și aduc cu ele cea mai nouă premieră de gen de la Hollywood, la un preţ unic de 15 lei per bilet per film. Astfel, pasionații genului se pot bucura în premieră de „Clubul Tinerelor Vrăjitoare”, sequel-ul renumitului film „The Craft” din 1996, dar și de unele dintre cele mai urmărite filme horror ale anilor trecuți - „A Quiet Place”, „Pet Sematary”, „Countdown”, „Us”, dar și „The Adams Family”, o animație pentru toată familia.
1. The Craft: Legacy | Clubul tinerelor vrăjitoare
În continuarea iconicului film The Craft din 1996, Clubul tinerelor vrăjitoare ne aduce pe marele ecran, la timp pentru Halloween, povestea unui grup eclectic de adolescente liceene care au înclinații către ocultism. Când o nouă colegă ajunge în școala lor și decid să o primească în grup, au surpriza să descopere că, împreună, puterilor lor supranaturale sunt desăvârșite, așa că pun bazele unei întruniri a vrăjitoarelor pentru a lupta împotriva celor care le supără.
2. A Quiet Place (2018) | Fără zgomot!
O familie cu doi copii duce o existență izolată, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar.
În aceste condiţii, tatăl (John Krasinski), mama (Emily Blunt), fiica (Millicent Simmonds) şi fiul (Noah Jupe) încearcă să supravieţuiască la ferma familiei, ceea ce se dovedește a fi o provocare mult mai complicată decât s-ar fi aşteptat.
3. Pet Sematary (2019) | Cimitirul animalelor
Louis Creed, soția lui, Rachel, și cei doi copii, Gage și Ellie, se mută într-un orășel liniștit unde descoperă un cimitir de animale aflat în imediata apropiere a noii lor case. După moartea tragică a pisicii familiei, care este lovită de un camion, Louis decide să îngroape animalul în misteriosul cimitir de animale. Locul acela, însă, nu este ceea ce pare, iar familia Creed va primi o lecție groaznică.
4. Countdown (2019) | O aplicaţie de coşmar
O aplicație de telefon care arată când va muri persoana care o accesează se transformă dintr-un viral amuzant într-o reală amenințare. Când o asistentă medicală descarcă aplicația, află că mai are de trăit 3 zile. Cu ceasul ticăind și cu o creatură malefică pe urmele ei, trebuie să găsească o modalitate de a-și salva viața înainte de expirarea timpului.
5. Us (2019) | Noi
Lupita Nyong’o, câștigătoare a premiului Oscar, joacă rolul lui Adelaide Wilson, o femeie care se întoarce la casa de vacanță unde și-a petrecut copilăria, împreună cu soțul ei, Gabe (Winston Duke), și cu cei doi copii ai lor, pentru o binemeritată vacanță de vară. Frământată de o traumă din copilărie, inexplicabilă și încă nerezolvată, adusă acum la suprafață și agravată de o serie de coincidențe bizare, Adelaide devine tot mai sigură că ceva cumplit urmează să i se întâmple familiei ei. Într-o seară, membrii familiei Wilson observă patru siluete care se țin de mână și refuză să plece de pe aleea de la intrarea în casa lor. Spre oroarea lor, descoperă că cele patru siluete sunt dubluri ale lor, doppelgangeri care au venit peste ei cu un scop precis.
6. The Addams Family (2019) | Familia Addams
Cea mai bizară familie din cartier, clanul Addams, revine pe marile ecrane de Halloween. Amuzantă, extravagantă, de-a dreptul iconică, familia Addams redefinește ce înseamnă să fii un bun vecin. O aventură cu accente de comedie spune povestea membrilor familiei, ale căror vieţi încep să fie serios afectate odată ce sunt puşi faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune în stilul caracteristic clanului Addams pentru a sărbători un eveniment major.
Biletele s-au pus deja în vânzare. Filmele sunt disponibile la prețul unic de 15 lei per bilet per film, în toate locațiile Cinema City deschise în țară. Mai multe detalii despre promoție și programul filmelor pe pagina specială a evenimentului.
Vezi și: Cum sărbătorim Halloween-ul pe TikTok