ß
Este cunoscut faptul că fiecare persoană se naşte sub un anumit semn zodiacal, care de cele mai multe ori ajunge să guverneze, dar să şi influenţeze atât personalităţi, cât şi caractere sau decizii.
Acest lucru se aplică şi în cazul amenajărilor interioare, întrucât zodia îţi poate ghida multe alegeri, pornind de la culori, materiale sau chiar stiluri decorative. Aşadar, prin intermediul acestui articol poţi afla mai multe amănunte despre acest subiect!
Cum să-ți amenajezi locuinţa în funcţie de zodie
1. Berbec
Ascendentul Berbec preferă luxul şi opulenţa. Îşi doreşte ca orice persoană care îi calcă pragul să observe piesele inedite pe care acesta le deţine. Având în vedere că este guvernat de elementul pământ, nu este de mirare că întreaga locuinţă este plină de plante, care mai de care mai spectaculoase. Privind nuanţele pentru care aceştia optează, vei observa prezenţa culorilor neutre, dar şi a celor de contrast, precum: mov, verde sau chiar galben. În amenajarea locuinţei, Berbecii vor opta pentru materiale cu o provenienţă exotică, precum bambusul.
2. Taur
Taurul adoră să îşi petreacă timpul liber în dormitor, locul în care se relaxează, vizionează filme sau trage un pui de somn. Este renumit faptul că această zodie se numără printre cele mai leneşe, aşa că nu este de mirare că patul este locul său preferat din casă. Tocmai din acest motiv, Taurul va acorda mult mai multă atenţie amenajării dormitorului, optând pentru stilul rustic cu tente moderne. Acesta este mereu deschis schimbărilor, dorind să fie în pas cu ultimele tendinţe, aşa că tot ce apare nou trebuie să existe şi în dormitorul taurului.
3. Gemeni
Gemenii se pot remarca prin creativitate şi multă imaginaţie. Aceştia reuşesc mereu să impresioneze, datorită alegerilor pe care le fac. Aşadar, în locuinţa Gemenilor o să găseşti piese de mobilier şi accesorii unicat, poate chiar confecţionate de ei. Îşi doresc ca lucrurile pe care aceştia le au să nu se regăsească în altă casă, lucru demn de admirat. Paleta de culori este una variată, acești nativi nefiind adepţii nuanţelor neutre şi preferând culorile aprinse, precum roşu, portocaliu, galben sau verde.
4. Fecioară
Stilul clasic este cel care caracterizează cel mai bine persoanele născute sub acest semn zodiacal. Firi extrem de romantice, dar în acelaşi timp sensibile, Fecioarele adoră să petreacă timp alături de cei dragi. Mesele în familie sunt extrem de importante, motiv pentru care această zonă trebuie cât mai bine amenajată. În cazul în care şi tu pui mare preţ pe acest lucru, află că există modele variate de scaune de dining, potrivite pentru toate gusturile în parte. Pe lângă faptul că sunt extrem de utile, acestea vor ajuta la completarea imaginii de ansamblu.
Având în vedere cele prezentate, în cazul în care şi tu te numeri printre cele 4 zodii menţionate în paragrafele anterioare, ţine cont de sfaturile de mai sus şi te vei bucura de o locuinţă amenajată impecabil! Însă, nu uita, încearcă să îţi pui amprenta asupra lucrurilor pe care le vei achiziţiona!