ß
Unicul fum vizibil pe strazile din capitala Keniei este cel emis de miile de autovehicule care colapseaza centrul orasului, deoarece de cativa ani Legea antitabac interzice fumatul in afara unor spatii special amenajate prin Nairobi.
In Kenia, incalcarea Legii de control a tutunului, in vigoare din a adoua jumatate a lui 2008, se pedepseste cu amenda care variaza intre 500 si 30.000 de euro si cu pana la trei ani de inchisoare.
Duritatea masurilor ii determina pe fumatori sa foloseasca spatiile special amenajate, un fel de cabine metalice, chiar daca ii enerveaza la culme sa se deplaseze pana la ele.
Deocamdata, legea antitutun este interpretata dupa cum cred de cuviinta autoritatile locale. Si este vorba in principal de felul in care este interpretata interdictia de a fuma in spatiile publice. Pe langa Nairobi, si in alte orase importante din Kenia, precum Kisumu, Nakuru sau Mombasa, este interzis fumatul chiar si pe strazi. Legea antitutun este la fel de drastic aplicata si in unele cartiere din Tokio, precum si pe unele plaje din California.
Shahnaaz Sharif, directorul general al Institutului de sanatate publica de pe langa guvernul din Kenia, este foarte multumit cu masurile antitutun, desi atat el, cat si alti membrii ai echipei care a votat legea sunt fumatori. “Important este sa nu se mai apuce de fumat multa lume. Acum, s-a imputinat numarul tinerilor care fumeaza”.