A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Au fost odată doi tineri antreprenori care au decis că este momentul să ia atitudine și să se implice într-una dintre cele mai frumoase misiuni: aceea de a planta 1 milion de copaci în România!
Pentru că defrișările iresponsabile trebuie să fie combătute, pentru că, potrivit Greenpeace România, țara noastră pierde 3 ha de păduri pe oră, iar doar 1% din suprafața tăiată și exportată ilegal este descoperită, Filip Baschir și Robert Szkokan au înțeles că o criză a pădurilor este și o criză a dezinformării.
Cei doi antreprenori au avut astfel ideea de a deschide un business cu brățări realizate manual, din ață de proveniență românească, iar pentru fiecare brățară vândută să planteze un copac. Așa a luat naștere Muma Pădurii, a cărei poveste e astăzi cât se poate de reală și de actuală și care are o misiune clară, pe lângă componenta sa educativă: să ajungă la 1 milion de copaci plantați, cu ajutorul tuturor!
De la această idee simplă, Filip și Robert, ca doi veritabili feciori ai codrului animați de amintirile copilăriei petrecute în mijlocul naturii, au reușit să lanseze un business de poveste. Iar misiunea lor este una ce poate deveni a tuturor, căci pentru fiecare brățară vândută se va planta un copac. Pe 22 octombrie, Muma Pădurii lansează noua colecție de brățări, în culorile toamnei, dar și două modele noi, dintre care unul poate fi purtat atât ca brățară, cât și drept colier. „1 milion de copaci e un target pe care ni l-am impus, iar pentru atingerea lui e nevoie de implicarea copiilor Mumei care cumpără brățările și în felul acesta contribuim cu toții la plantarea copacilor. După ce vom vedea plantat acest milion, de ce să nu privim și mai departe și să ne propunem, poate, să plantăm 20, un copac pentru fiecare român?! Dar le luăm pe rând”, spune încrezător Filip Baschir, co-fondator Muma Pădurii.
Lansat la finele anului trecut, business-ul și povestea sa au fost foarte bine primite, iar în primele două luni a fost deja donată suma necesară plantării a 1.000 de copaci, cu ajutorul celor care au cumpărat brățări și au devenit astfel parte din comunitatea Mumei. Și ca orice personaje de poveste, Filip și Robert au și ei parte de ajutoare în basmul pe care l-au pornit: „În primele două luni am vândut și am donat echivalentul a puțin peste 1.000 de copaci. Feedback-ul din piață ne umple inimile de fericire pentru că oameni tare faini au venit lângă noi. Vom crește o comunitate tare, tare frumoasă! Plantăm cu partenerii noștri de la Tășuleasa Social, ei fac asta de 16 ani deja, o fac bine și nu se lasă. Momentan ei aleg zonele în care se fac plantările, având experiența și expertiza necesare. În timp, ne dorim să plantăm în zonele de care este mai multă nevoie și în care pădurea să ajute comunitatea respectivă”, explică Filip.
Oamenii care au nevoie de reintegrare socială sunt precum copacii tăiați, dar cu rădăcini bune care pot să crească frumos din nou. De la această idee au pornit fondatorii Muma Pădurii atunci când și-au ales făuritorii brățărilor: adulți care au nevoie de reintegrare socială. Ei sunt cei care realizează manual toate modelele de brățări, astfel că o brățară vândută înseamnă un copac plantat, dar și un loc de muncă pentru cineva care are mare nevoie de asta. „Ideea a venit după multe prototipuri de brățări care nu erau ce ne trebuia. Fail după fail. Până când, la un moment dat cineva ne-a dat ideea să căutăm asociații diverse care fac asta. Zis și făcut! Așa am găsit pe Eli și pe Roxana, care împreună au acest minunat proiect numit „Un Loc”. Acești făuritori sunt toți abandonați de mici și, ajunși la vârsta de adult, sunt încă blocați în instituțiile statului. Așadar, ei trebuie scoși de acolo de asociații. Noi ajutăm la faptul ca acești oameni să aibă un job”, mai spune Filip.
Povestea Mumei Pădurii poate fi povestea oricui, așa cum mărturisesc Filip Baschir și Robert Szkokan. Cei doi tineri antreprenori își continuă misiunea, iar cei care vor să se alăture acestei comunități de fapte bune o pot face pe site-ul proiectului: https://www.mumapadurii.com/ .
Muma Pădurii
Facebook: https://www.facebook.com/mumapaduriiro
Instagram: https://www.instagram.com/mumapadurii_/
Web: https://www.mumapadurii.com/
Vezi și VIDEO: FERMA. În plus, episodul 20: Iuliana Gaga, prietena Giuliei Nahmany, sare în ajutor