ß
De câte ori ți s-a întâmplat să fii în trafic și zgomotul propriei mașini să te surprindă, dar nu într-un mod pozitiv? Imaginează-ți cât de mult îi deranjează pe ceilalți participanți la trafic, în special când acesta este însoțit și de un fum alb dens. În cazul în care nu știai, este vorba despre turbosuflanta al cărui ax s-a rupt și uleiul care, în mod normal trece prin turbină, acum este aruncat prin țeava de evacuare.
În prezent aproape toate mașinile au în componență motoare turbo. Deși turbosuflanta, în mod normal este creată astfel încât să aibă o durată de viață cât mai lungă, datorită carburantului de calitate scăzută și al faptului că mulți șoferi nu știu condițiile exacte de întreținere, aceasta se poate defecta mai des decât te așteptai.
Aici intervenim noi, echipa Vadauto, și te ajutăm prin recondiționarea turbinei, proces care implică un serviciu profesional executat într-un service auto specializat. Probabil te gândești, că o simplă curățare sau reparare poate fi executată oriunde, dar nu este așa. Recondiționarea turbinei nu implică repararea unor piese uzate, ci dezmembrarea fiecărei piese în parte, verificarea celor defecte și înlocuirea acestora cu unele noi.
Cum îți dai seama că turbosuflanta are nevoie de o recondiționare?
În primul rând, când vei accelera mașina, nu o să mai simți puterea obișnuită, iar computerul de bord va arăta lumina de defectare a motorului. Apoi, zgomotul neobișnuit pe care îl vei auzi la motor va deveni tot mai puternic și va fi însoțit de un exces de fum alb eliminat pe țeava de eșapament. Dacă ai observat aceste simptome la autovehiculul tău, iar pe lângă asta mai pierde și ulei în mod excesiv, este recomandat să ne faci o vizită.
Procesul de recondiționare turbo poate dura de la 3 până la 8 ore, iar cel mai important este că în ceea ce privește costul, este de până la 4 ori mai mic, decât dacă ai cumpăra o turbină nouă.
Pentru ca turbina recondiționată să aibă o durată de viață cât mai lungă, venim în ajutorul tău cu următoarele sfaturi:
Nouă ne pasă de motorul tău și vrem să funcționeze la capacitate maximă. Dacă mașina ta are nevoie de o recondiționare a turbinei, contactează-ne acum!