ß
Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Capitală a propus închiderea restaurantelor, interzicerea evenimentelor private, în spații închise, cu mai mult de 50 de persoane și purtarea măștii în aer liber, în jurul școlilor.
Comitetul pentru Situații de Urgență al municipiului București discută marți impunerea de noi restricții cetățenilor, pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. La propunerea medicilor DSP, restaurentele și cafenelele care funcționează în spații închise ar trebuie să se închidă, iar evenimentele private cu mai mult de 50 de persoane vor fi interzise. Aceeași soartă ar putea să o aibă și cinematografele și teatrele.
Masca devine obligatorie și în aer liber, pe un perimetru de 100 de metri în jurul școlilor. Măsura a fost gândită pentru părinții care își duc copiii la școli și se înghesuie la porțile unităților de învățământ.
Totodată, s-a cerut interzicerea procesiunilor religioase în spații închise, măsură care a fost luată deja în alte localități din țară. Până la această oră, specialiștii Comitetului pentru Situații de Urgență al municipiului București nu au ajuns la o concluzie.
Marți, România a înregistrat trei noi recorduri privind infecția cu noul coronavirus: peste 2.140 de cazuri noi, 73 de decese și peste 600 de bolnavi la terapie intensivă.
Luni seară, Raed Arafat, seceratrul de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că la procesiunile de Sfânta Parascheva pot articipa doar enoriașii din localitatea în care acestea au loc.
Autoritățile vor astfel să descurajeze pelerinajul care are loc anual în preajma acestei sărbători. La Iași, enoriași din toată țara veneau pentru a participa la Liturghia de pe 14 octombrie.
Restaurantele și sălile de joc au fost deja închise la Dej și Gherla (județul Cluj), iar purtarea măștii în jurul școlilor a devenit obligatorie în tot județul.
În urma ședinței Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, autoritățile au decis să se aplice o regulă în ceea ce privește nunțile și botezurile: acestea vor fi interzise complet în localitățile în care incidența cazurilor de Covid-19 este de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori.
Fotografii: Agerpres
Vezi și VIDEO: Educație sexuală pe TikTok
Gallery