Deși are o carieră de succes în modelling, Pamy iubește muzica enorm. Artista lansează prima sa piesă și colaborează cu Dorian Popa pentru „Te lo juro”, un single cu versuri în spaniolă și cu un videoclip ce îți taie respirația. „Te lo juro” este despre o poveste pasională de dragoste, urmărită totuși de îndoiala existenței unei alte persoane în relație.
„Iubesc muzica, vreau să transmit cea mai tare energie prin ea. Piesa «Te lo juro» reprezintă o joacă între partenerii dintr-un cuplu, personajul masculin fiind carismatic, dar și foarte înșelător. Femeia este cea care vrea să-i demonstreze că lucrurile se pot schimba pentru el, dacă este mințită. Știe totuși că este înnebunit după ea, deci nu pierde vreo șansă în a-l juca puțin pe degete...Hihi! M-am ocupat de clip până la ultimul detaliu și nu m-am putut abține să nu introduc elemente pline de culoare, care să aducă puțin mister în ochii oamenilor. Mai am pregătită o serie de piese și toate vor fi pline de surprize. Abia aștept”, declară Pamy.
„Pamy este o domnișoară sexy, care m-a contactat prin intermediul prietenului meu și, totodată colaborator, Dr. Ahmad Jbara. Am stabilit o întâlnire și am ajuns să ne cunoaștem, apoi am ascultat și demo-ul, mi-am dat seama că este o colaborare care mi-ar face plăcere, iar imaginea ei și conceptul pe care vrea să îl aducă în muzica românească, și de ce nu, chiar și cea internațională, dacă o va ajuta Dumnezeu, este un concept nou și la care mi-aș dori să particip. Acestea au fost și motivele pentru care la câteva luni distanță, iată-ne că lansăm videoclipul piesei, unul foarte... Incitant. Și cu o piesă în limba spaniolă, prin care sperăm noi să cucerim și publicul de peste hotare. Nu uitați să dați un play: Pamy feat. Dorian Popa - «Te lo juro»”, adaugă Dorian.
Compusă de către Alexandra Dinu alături de Roberto Velisar și Sergiu Ene în studiourile Quna Music, piesa este însoțită de un videoclip al cărui scenariu a fost scris chiar de artista Pamy, care s-a ocupa de toate detaliile, de la recuzită, până la cele de beauty și styling. Plină de sex-appeal, Pamy îl duce pe Dorian pe un drum al feminității unde are grijă să flirteze delicat cu artistul și să îi demonstreze încă o dată că femeia este guvernată de Venus.
Vezi și: Află cum să faci bani în pandemie de la Cristian Dascălu - Trending Review cu Daragiu - episodul 40