ß
  • PRO TV
  • Oana Roman, speriată în prima zi de școală: "Azi fiica mea a fost mai puternică decât mine"

Oana Roman, speriată în prima zi de școală: "Azi fiica mea a fost mai puternică decât mine"

Oana Roman, speriată în prima zi de școală: "Azi fiica mea a fost mai puternică decât mine"

Fiica Oanei Roman, Izabela, a mers azi pentru prima dată la școală, doar că, primul clopoțel din viașa ei o să fie cu totul altfel decât s-ar fi așteptat mama ei. 

Oana Roman chiar a scris câteva mesaje cu privire la prima zi de școală a fetiței sale și s-a arătat destul de preocupată de ce urmează. În seara de dinainte de prima zi de școală, Oana a scris pe Instastory:
 
„În seara asta adorm cu gândul că oricâte cărți am citit, oricât am învățat, oricâtă educație am primit, nu am știu cum să-i explic copilului meu că mâine va merge pentru prima dată la școală și va intra singură să cunoască o învățătoare căreia nu îi va vedea fața, va avea colegi pe care nu îi va putea recunoaște, pentru că vor avea mască. “


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Prima zi de școală. I am facut poza acasa ca sa fie fără mască. Am avut emoții mai mari decât când am nascut-o ! Nu știu de ce! Am avut inima strânsă si lacrimi în ochi pt ca am lăsat o singura la poarta scolii cu o doamna pe care nu o cunoaște și nu o poate vedea din cauza măștilor. Ea a fost senină si cand a iesit mi a spus ca i a placut. Azi ea a fost mai puternica decât mine! @iamisabelaroman #isabelamea

O postare distribuită de oana roman (@oanaromanelisei) pe



În prima zi de școală, Oana a mai publicat un mesaj încărcat de emoție, alături de o poză cu fiica ei:
 
“Prima zi de școală. I-am facut poza acasă ca să fie fără mască. Am avut emoții mai mari decât când am nascut-o ! Nu știu de ce! Am avut inima strânsă si lacrimi în ochi pentru ca am lăsat-o singura la poarta scolii cu o doamna pe care nu o cunoaște și nu o poate vedea din cauza măștilor.

Ea a fost senină si cand a iesit mi-a spus ca i-a placut. Azi ea a fost mai puternică decât mine!"


PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA MASKED SINGER:





FOTO: OANA ROMAN INSTAGRAM 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni