ß
Au trecut mai puțin de 24 de ore de când Adelina Pestrițu a dezvăluit că are coronavirus, vedeta fiind internată în spital.
După o noapte petrecută în izolare, Adelina Pestrițu a postat noi story-uri pe Instagram, mulțumindu-le tuturor celor care i-au dat mesaje de încurajare.
„Dragii mei, știu că nu v-am obișnuit cu astfel de postări, dar așa e în viață! Trecem prin toate, le ducem pe toate, ne mobilizăm și avem grijă, astfel încât să rămânem sănătoși, indiferent de încercările vieții. Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru toate mesajele pe care mi le-ați transmis. Nu am apucat să le citesc pe toate. Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune pe care le aveți vizavi de această situație în care mă aflu fără voia mea. Dar cine și-ar fa voia să fie testat pozitiv pentru COVID? În condițiile în care simptomele rămân doar acestea, lipsă gust și miros, stare de oboseală și puțin amețită, în foarte scurt timp o să fiu trimisă nu acasă, pentru că n-o să merg să stau cu membrii familiei, o să merg să stau izolată într-un loc sigur, unde să fiu monitorizată de către DSP”, a spus Adelina Pestrițu.
foto: Instagram Adelina Pestrițu
Vezi și
Gallery