• PRO TV
  • Roxana Blagu trăiește miracolul unui nou început după drama vieții ei: „Mi-a fost dor de bebelușeală”

Roxana Blagu trăiește miracolul unui nou început după drama vieții ei: „Mi-a fost dor de bebelușeală”

Roxana Blagu trăiește miracolul unui nou început după drama vieții ei: „Mi-a fost dor de bebelușeală”

Roxana Blagu zâmbește din nou, după ani în care credea că fericirea o va ocoli pentru tot restul vieții. Fosta componentă a formației Trident a născut un băiețel care, fără să știe încă, o ajută să treacă mai ușor peste drama vieții ei.

Roxana Blagu trăiește un nou început alături de soțul ei, Andrei Badiu, și de băiețelul lor, Sasha. Năzdrăvanul, născut în pandemie, a avut 4,5 kg la naștere și umple casa de zâmbete și bucurie.

Venirea lui Sasha pe lume a fost o adevărată minune pentru noi, după lungi încercări. Ne împlinește, ne unește și ne-a făcut să realizăm ce echipă bună facem că părinți”, spune Roxana Blagu pentru PROTV.RO.

Mi-a fost dor de bebelușeală, mai ales că nu m-am putut bucura de copilăria fetiței mele așa cum aș fi vrut”, mai spune fosta cântăreață, care în ultimii 7 ani a trăit departe de primul ei copil. Oana este fiica ei din relația cu omul de afaceri Marcel Sârbu. După ce ei s-au despărțit, fata a fost încredințată tatălui, fiindcă avea un domiciliu stabil. De 7 ani, Roxana nu a mai văzut-o și nu a mai strâns-o în brațe.

Cu fetița mea, Oana, nu am niciun fel de relație. Are 12 ani, iar de la vârsta de 5 ani stă cu tatăl ei, deși custodia este comună. S-a stabilit domiciliul la el, pentru că nu am avut o casă pe numele meu, spunând că nu am un domiciliu stabil. Iar de atunci nu am putut să o mai văd și să petrec timp cu ea. Am căutat-o mereu, unde auzeam că este, de la locuri de joacă, școală, excursii, la cursuri, parc, restaurante… mergeam după ea. Urlam de dorul ei, mi se rupea sufletul în două când vedeam cât era de speriată de mine”, dezvăluie fosta componentă a trupei Trident.

În toți acești ani, Roxana a trăit o dramă nesfârșită, mai ales că fiica ei i-a transmis că nu vrea să o mai vadă. Inexplicabil, ea s-a conformat, fără să înțeleagă unde și cum i-a putut greși fiicei sale atât de mult.  

Fetița mea a fost un copil foarte atașat de mine, multe persoane din jurul meu spuneau că nu pot face nimic pentru că ea este mereu lipită de piciorul meu. Asta pentru că și eu eram lipită de ea. După o lună de vacanță cu tatăl ei nu a mai vrut să mă vadă... În prima fază așa mi se spunea prin mail-uri de tatăl ei, apoi și de către ea. Motivul? Nu îl știu nici azi... De câte ori ajungeam să o văd, o întrebam ce s-a întâmplat și îmi ceream scuze dacă i-am greșit cu ceva... Da, eu mama ei, care mi-aș da viața pentru ea, îmi ceream scuze și îmi voi cere în continuare”, mărturiește Roxana. 

Roxana Blagu: „Andrei este tatăl ideal”

Roxana Blagu, Andrei Badiu, Sasha și Maria, fiica lui Andrei din prima căsătorie

Fosta cântăreață este una dintre multele femei care au născut în această grea perioadă a pandemiei de coronavirus. Roxana spune că nu ar fi reușit fără implicarea soțului ei, dar pe care nu l-a putut avea aproape în maternitate, din cauza restricțiilor impuse în spitale.

Nu voi uita niciodată cele patru zile din spital. Faptul că Andrei nu a fost lângă noi de la început mi s-a părut cel mai greu. Pentru o proaspătă mămică, să nu aibă pe cineva lângă ea în spital este foarte greu. 

Andrei, pentru mine, este tatăl ideal. El a fost cel care m-a făcut să îmi doresc să fiu mamă iar. Am încredere deplină să-l las cu el, pentru că se descurcă cu tot, de la lăptic până la băiță și adormit. Dar cel mai important este că are grijă ca starea mea psihică să fie una foarte bună”, mai spune Roxana.

A cântat în trupa Trident vreme de 3 ani

Roxana Blagu (34 de ani) a format trupa Trident împreună cu Andreia Sibechi și Loredana Poghircă. Grupul a funcționat între anii 2004-2006, perioadă în care a susținut peste 300 de concerte și a lansat un singur album. Chiar dacă mai păstrează legătura și azi, cele trei nu s-au gândit să revină în muzică în formația cu care s-au lansat. 

Fotografii: colecție personală/Agerpres

Vezi și VIDEO: Cât de mult s-a schimbat viața jurnaliștilor PRO TV în timpul pandemiei. Interviu Exclusiv cu Diana Enache și Ramona Păuleanu

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni