ß
100 de franci elvețieni pot să primească turiștii care au în plan să viziteze orașul elvețian, Geneva.
Conform Independent, persoanele care se decid să călătorească în Elveția, mai exact în orașul Geneva, pot să beneficieze de bani de buzunar, în valoare de aproximativ 93 de Euro.
Turiștii trebuie să aibă în vedere că nu vor primi banii cash din partea autorităților. Aceștia vor fi oferiți sub forma unui card preîncărcat pe care îl vor putea folosi pentru a plăti serviciile de care s-au bucurat în cadrul anumitor hoteluri, baruri și restaurante. Există și muzee unde biletul de intrare poate fi plătit cu ajutorul acestui card.
Cardul va fi oferit clienților care aleg să se cazeze la un hotel din Geneva cel puțin două nopți.
Sursa FOTO: Shutterstock
Banii pot fi cheltuiți în peste 100 de afaceri partenere, inclusiv hotelurile de cinci stele Mandarin Oriental Genève și Four Seasons Hôtel des Bergues, dar și în restaurante cu stele Michelin, precum Le Chat-Botté.
Cardul poate fi folosit până la data de 31 decembrie 2020.
Geneva se numără printre cele mai pitorești orașe europene, dar, în același timp, este și unul dintre cele mai scumpe destinații de vacanță din Europa.
Gallery