ß
Pink este una dintre vedetele internaționale care nu se sfiește să nu urmeze trend-urile de moment, promovând o imagine naturală a sa.
Cântăreața și fiul ei au fost infectați cu COVID-19 în luna aprilie, experiență care a marcat-o destul de mult pe vedeta, iar acum încearcă să petreacă mai mult timp împreună cu familia.
De curând, aceștia au plecat într-o vacanță, iar artista a postat numeroase imagini și fotografii pe contul de Instagram, unde e urmărită de aproape 8 milioane de oameni.
La 40 de ani, Pink arată foarte bine, chiar dacă nu se încadrează în categoria vedetelor cu siluetă de model și transmite mereu mesaje de încurajare și acceptare a propriul corp pentru fanii care o urmăresc.
Cântăreața a publicat și un clip în care Jameson (trei ani) se bucură alături de tatăl lui de o cursă de wakesurfing, dând dovadă de foarte mult curaj.
Alecia Beth Moore (Pink) s-a confesat pe rețelele sociale la 3 săptămâni după ce a primit diagnosticul nemilos de îmbolnăvire cu Covid-19. Artista le-a spus fanilor săi că nu s-a speriat niciodată atât de mult, iar teama a fost alimentată de gândul că își va pierde copilul.
În vârstă de doar 3 ani, Jameson, a fost și el bolnav de Covid-19.
„Am fost foarte, foarte bolnavi. Fiul meu de 3 ani, Jameson, a avut ce-i mai rău din asta. Am avut multe nopți în care am plâns și niciodată nu m-am rugat mai mult ca acum, în toată viața mea”, a dezvăluit artista într-un dialog cu prietena ei, scriitoarea Jen Pastiloff.
Vezi și: INNA, Horia Brenciu, Jorge, Ana Morodan și Codin Maticiuc îți recomandă top trei destinații pe care trebuie neapărat să le vizitezi în România