După mai multe încercări de a ajunge în finala UEFA Champions League, PSG a reușit performanța în acest sezon, urmând ca duminică să joace pentru trofeu.
PSG a învins în semifinale pe RB Leipzig cu 3-0, după un meci dominat în totalitate de echipa franceză. Echipa antrenată de Thomas Tuchel mai are un singur pas până la trofeu, performanță care ar fi cu atât mai importantă cu cât formația pariziană a sărbătorit în această lună 50 de ani de la înființare.
Thomas Tuchel are 47 de ani și se află în fața celui mai important rezultat din cariera de antrenor. Neamțul a fost fotbalist, însă și-a încheiat cariera la 25 de ani din cauza unor probleme de sănătate.
După ce a antrenat echipa de tineret de la Vfb Stuttgart și a trecut și pe la FC Augsburg II, Tuchel a făcut pasul către Bundeliga, la Mainz 05, apoi la Borussia Dortmund.
În 2018, antrenorul de 47 de ani a fost angajat la Paris Saint-Germain, cu care a câștigat deja de două ori titlul în Franța, dar și Cupa Franței.
Thomas Tuchel este căsătorit din 2009 cu Sissi Tuchel și au împreună două fete, pe Emma și Kim. Cei doi au un stil de viață obișnuit și sunt destul de discreți atunci când vine vorba despre viața lor privată. De altfel, nu au conturi pe rețelele de socializare și încearcă să se comporte ca niște oameni normali.
Vezi și: "The TESLA KILLER!" Cum arată Hyperion XP1, maşina pe hidrogen cu autonomie de 1600 km!
Gallery