ß
Charlize a decis să își formeze o familie în urmă cu opt ani, atunci când l-a adoptat din Africa de Sud pe Jackson.
Daily Mail a publicat în trecut un interviu în care actrița a povestit câteva detalii despre evoluția lui Jackson.
"Și eu am crezut că este băiat până într-o zi, în jurul vârstei de trei ani, când m-a privit și mi-a spus >. Acela a fost momentul în care am decis că am două fiice frumoase pe care, ca orice părinte, îmi doresc să le cresc bine și să le protejez", a declarat Charlize Theron în respectivul interviu.
Despre Jackson, Charlize Theron spune că s-a născut exact așa cum a fost menit să se nască: "Nu sunt eu în măsură să decid absolut nimic pentru ele", a mai adăugat vedeta.
La trei ani după venirea lui Jackson în familia sap, actrița de origine sud-africană a adoptat-o și pe micuța August.
Charlize Theron a preferat să fie discretă și să își păstreze viața de familie departe de ochii presei. Acesta este și motivul pentru care imaginile cu fiicele sale sunt foarte rare.
Cadrele apărute acum pe contul de Instagram al actriței marchează a treia dată când Charlize Theron decide să le ofere fanilor ocazia de a îi vedea copiii.
Sursa FOTO: Profimedia Images
Vezi și VIDEO:
Gallery