Simon Cowell a suferit un teribil accident în curtea casei sale. Creatorul show-urilor Got Talent a fost operat de urgență, după ce a căzut de pe bicicletă.
La cei 60 de ani ai săi ar trebui să o lase mai moale cu cascadoriile. Simon Cowell și-a rupt spatele, sâmbătă, după ce a căzut de pe bicicletă în curtea casei. Celebrul antreprenor își testa noua bicicletă electrică achiziționată, însă s-a dezechilibrat și a căzut de pe ea.
Un purtător de cuvânt a confirmat că starul a fost transportat de urgență la spital și operat la spate.
„Simon a căzut de pe bicicletă, sâmbătă după-amiază, în timp ce-și testa noua bicicletă electrică în curtea casei sale din Malibu, împreună cu familia lui”, a spus acesta.
Conform unor surse din anturajul său, citate de New York Post, Cowell a fost operat vreme de 6 ore și i s-a aplicat o tijă metalică în coloană.
„Când a căzut de pe bicicletă, a aterizat chiar pe coloană, care s-a rupt în mai multe locuri”, a mai spus sursa citată.
Simon Cowell folosește des bicicleta. FOTO: Profimediaimages.ro
De pe patul de spital, Simon Cowell le-a transmis fanilor săi un sfat util.
„Dacă vă cumpărați o bicicletă electrică, citiți manualul cu instrucțiuni înainte de a o folosi pentru prima oară. Mi-am rupt părți din coloană. Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele voastre calde”, a scris Cowell pe Instagram.
Simon Cowell ar fi trebuit să participe la primele filmări live ale show-ului America’s Got Talent, sezonul 15. Conform echipei de producție, juratul, care e și directorul executiv al show-ului, va reveni la filmările programate la 11 și 12 august.
Fotografii: Profimediaimages.ro/Getty Images
Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde - Irina Rimes: "El e cel mai simpatic coleg al meu"
Gallery