Meghan Markle își sărbătorește ziua de naștere în Los Angeles, iar Regina, bunica prințului Harry, i-a trimis un mesaj de felicitare.
Deși Meghan și Herry au părăsit oficial familia regală, astăzi, de ziua Ducesei de Sussex, contul oficial de Instagram Royal Family a postat o fotografie cu Regina (94 de ani) și cu Meghan Markle, făcută în 2018, de la primul angajament regala la care au participat amândouă.
Alături de fotografie, este și un mesaj călduros: ”Îi dorim Ducesei de Sussex la mulți ani și o aniversare fericită!”.
Din mesaj transpare sprijinul Casei Regale pentru Meghan, care la ora actuală se află în plin scandal o dată cu lansarea cărții biografice ”Finding Freedom, care vorbește despre ruptura dintre Meghan și Harry și restul familiei regale.
Cartea, semnată de Omid Scobie și Carolyn Durant, pretinde că relațiile dintre ducii de Sussex și ducii de Cambridge s-au răcit într-atât încât în luna martie cele două cupluri abia își vorbeau.
Scobie și Duran spun că au vorbit cu mai bine de 100 de surse, printre care ”prieteni apropiați ai lui Harry și Meghan, dar și angajați de la Palat, din trecut și prezent”.
Ducele și Ducesa de Sussex neagă că ar fi dat interviuri sau ar fi contribuit direct la carte, dar unele detalii intime ridică un semn de întrebare asupra surselor de proveniență.
Prințul Harry (35 de ani) și Meghan (39 de ani) s-au mutat în America, alături de fiul lor de un an și două luni, la doar câteva săptâmâni după ce pandemia a obligat întreaga planetă să intre în izolare.
Foto: Getty
How to TikTok - Cum să faci „duet” de unul singur
Gallery