ß
Începând cu 1 august, masca devine obligatorie în anumite condiții și pe litoral. Astfel, pentru a limita răspândirea coronavirusului, DSP Constanța și IPJ Constanța au impus obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spații deschise.
Persoanele cu vârsta peste 5 ani au obligativitatea de a purta masca pen nas și gură în intervalul 18:00 – 24:00, în următoarele zone de promenadă: faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement.
Iată unde nu ai voie fară mască de protecție:
Mamaia - Faleză, promenadă, satul de vacanță, piațeta de la Cazinoul din Mamaia
Constanța - Gara, Delfinariu, în curțile bisericilor, faleza cazino, Portul Tomis (unde sunt terase), Piața Ovidiu
Eforie Nord-Sud - Zona de promenadă, faleza de la Belona până în capătul de sud, aleile pietonale din centrul stațiunilor, unde sunt multe magazine
Costinești - Toată zona de pomenadă de lângă mare, plus aleile pietonale
Olimp, Neptun, Jupiter, 2 Mai - aleile pietonale plus zonele de promenadă de lângă țărmul mării și parcul de distracții de la Neptun
Vama Veche - Strada mică, zona de parcare de lângă plajă și toată aleea paralelă cu plaja, în zona teraselor și a cluburilor.
Masca devine obligatorie și în următoarele spații publice:
•Târguri, piețe, oboare;
•Stații de autobuz, peroanele gărilor;
•Curți și perimetre exterioare ale obiectivelor și lăcașurilor de cult;
•Spații exterioare ale instituțiilor și autorităților publice;
•Delfinariu, precum și în locurile în care se desfășoară spectacole în exterior;
•În orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată de 2 metri.
Gallery