Citeste mai mult despre:
Divertisment,
O apariție aproape ireală, printre “nori” de gaze lacrimogene, a atras atenția Americii și mai apoi lumii întregi.
În timp ce agenții federali trăgeau cu bile de piper împotriva protestatarilor furioși, în Portland, Oregon, a apărut printre protestatari o femeie care nu purta altceva decât o mască de protecție neagră și un fel de șapcă sau căciulă de camuflaj.
Numeroase fotografii și videoclipuri postate pe Twitter și pe alte rețele de socializare arată că femeia neidentificată până acum a apărut în jurul orei 1:45 dimineața. Stătea calm, ca o imagine suprarealistă a vulnerabilității umane în fața unei forțe reprezentate de agenții federali. La un moment dat, cineva a încercat să o apere, dar femeia nu i-a permis, pentru că ar fi devenit amândoi ținte.
La un moment dat, femeia a exectuat și câteva mișcări de balet, o poziție de yoga și s-a aplecat într-un fel de reverență, înainte de a dispărea în mulțime.
Ziarele din America au descris-o ca pe o imagine a vulnerabilității. Un ziar din Oregon, Portland, a postat pe site-ul său,
OregonLive, un material despre apariția misterioasă a femeii și a citat unul dintre fotografii săi, Dave Killen. Acesta a spus că nu a auzit femeia rostind niciun cuvânt în timp ce bile de piper picau pe asfalt în jurul ei:
"A fost incredibil de vulnerabilă", a spus Killen. "Ar fi fost incredibil de dureros să fii împușcat cu oricare dintre acele muniții, fără haine.”
Genul acesta de proteste, fără haine, au o istorie lungă în Statele Unite ale Americii și în Oregon, Portland. Junaliștii americani care au relatat povestea au spus că, de fapt, această formă de protest a existat în toată lumea de secole întregi. De pildă, nuditatea a servit în acest fel în secolul al XI-lea, când legenda susține că Lady Godiva călărea dezbrăcată, acoperită doar de părul lung, pe un cal prin Coventry, Anglia, pentru a protesta împotriva impozitării opresive.
PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA SHARE ÎN BUCATE-EXCLUSIV
FOTO: SHUTTERSTOCK