ß
BIA colaborează pentru prima oară cu Lino Golden și lansează „Dubios”, un single trap cu elemente hip hop, ce are la bază o poveste de dragoste adolescentină, începută pe băncile școlii. Fiecare etapă a vieții are momentul ei, iar iubirea este unică și apare atunci când trebuie. Când un îndrăgostit simte emoția primilor fluturi în stomac, face cunoștință cu dorul, cel mai arzător sentiment, dar se întâlnește inevitabil și cu gelozia.
Compusă de către Lino alături de Rashid și Jo Klass, „Dubios” are la bază gândurile și stările prin care trece un adolescent în momentul în care se îndrăgostește, iar clipul în regia lui Alex Ceaușu redă în imagini amalgamul de sentimente, întrebări și trăiri.
„«Dubios» este o piesă pe care am înregistrat-o în studiourile băieților de la Golden Boy împreună cu Lino. Deși am început înregistrările acum un an, au intervenit mai mulți factori care ne-au ținut pe loc, dar știți cum este, tot răul spre bine! Genul pe care-l abordez este puțin diferit față de ceea ce am cântat până acum și pentru mine a fost o provocare. Îi mulțumesc lui Lino pentru această colaborare și sper din suflet să vă placă și vouă”, povestește BIA.
„M-am cunoscut cu BIA la studio la Golden Boy. Mi s-a părut talentată și am avut ocazia să lucrăm. Mi-a plăcut piesa la care lucrau în ziua respectivă și am simțit că am ceva tare de zis pe acest single. La clip a fost distractiv. Este o tânără artistă talentată și va avea un viitor strălucit", declară Lino Golden.