ß
La doar 18 ani, Abi a devenit rapid unul dintre cei mai urmăriți artiști din România, piesele sale ajungând de fiecare dată pe locul 1 în trending pe YouTube.
Cu peste 700.000 de abonați pe YouTube și aproximativ 600.000 de urmăritori pe Instagram, cântărețul se apropie cu pași repezi de 100 de milioane de vizualizări pe contul său de YouTube, cele mai vizionate clipuri ale lui fiind „Papuci Gucci” și „Rege pă România”, care au împreună peste 50 de milioane de vizualizări.
În urmă cu aproximativ o săptămână, el a lansat o nouă melodie, care este o colaborare cu Dorian Popa și care a ajuns pe locul 1 în trending, adunând deja 5 milioane de vizualizări.
Atunci când a lansat piesa, Abi a avut un mesaj pentru fanii săi, spunându-le acestora că trebuie să creadă în visul lor, dar nu a ratat ocazia de a-i ataca pe profesorii pe care i-a avut în școala generală.
„Totul a început acum doi ani. Am scos prima mea piesă, «Papuci Gucci», eram mai mic, mai prost, dar așa e oricine la început de drum. Poate dacă nu eram așa atunci, nu ajungeam unde sunt acum. Am făcut niște caterincă nebună, cum că nu știu să scriu sau să citesc și multă lume a crezut că vorbesc serios. Nu e chiar așa. Simt că am dovedit multe de când mă știți, dar mai am multe de dovedit. Da, m-am lăsat de școală în clasa a 8-a, dar am avut un motiv. Mulți profesori din România sunt rasiști, de aici trageți și voi concluzia. În fine. Fie că ai 8 clase, fie că ai 3 facultăți, e același lucru în România. Vreau doar să vă spun că am fost puternic și am avut tupeu să cred în visul meu. Și acum îl trăiesc la intensitate maximă. Așa trebuie să faceți și voi. Vă iubesc”, a scris Abi pe Instagram.
foto: Instagram Abi
Vezi și: Ea e noua regină a fitnessului. Cine e Ashleigh Jordan, tânăra care inspiră milioane de oameni să facă sport
Gallery