Cu invitați care performează în domenii de activitate variate, Brand Minds 2020 se anunță un eveniment de la care mai mult înveți ce poți câștiga în perioade de criză decât ce ai de pierdut când totul se prăbușește în jur.
Brand Minds, evenimentul de top din Europa Centrală și de Est dedicat liderilor de business va fi, în premieră, exclusiv online. În perioada 25-27 septembrie 2020, cele mai strălucite minți ale secolului XXI în materie de business și branding personal își vor spune secretele în cadrul unor conferințe și întâlniri online. Discursurile vor fi live AICI.
Dacă ai o afacere sau te vezi pe tine ca pe un „produs” demn de scos pe piață, sfaturile oamenilor care schimbă regulile jocului în domeniile în care activează îți vor fi e mare folos.
Unii dintre cei mai importanți lideri de opinie și oameni care inspiră comunități întregi și-au anunțat deja participarea la eveniment, iar alții sunt pe cale să confirme. Iată mai jos cine sunt speakerii Brand Minds 2020!
Antreprenor american de origine bielorusă, Gary Vaynerchuk este fondatorul VaynerX, o corporație care deține companii media și de tehnologie. Conduce și agenția de publicitate VaynerMedia, parte a aceluiași concern. A scris 5 cărți de mare succes despre reușita în afaceri și încasează peste 200 de milioane de dolari pe an din companiile sale.
Unul dintre cei mai prolifici scriitori de cărți de dezvoltare personală, Mark Manson a fost tradus în peste 30 de limbi străine. Se bucură de mult succes și în online, cu blogul său MarkManson.net, unde a strâns o comunitate de 500.000 de abonați. Lunar, peste 2 milioane de oameni îi citesc blogul. Pe 25 septembrie, în cadrul Brand Minds 2020, Manson va vorbi despre „ce nu ne spune lumea despre succes”.
Dr. Brené Brown este profesor-cercetător la Universitatea din Houston și profesor de management la Universitatea din Texas. În prezent este cel mai citit autor de cărți despre psihologia umană, conform New York Times, cu milioane de exemplare vândute în toată lumea. Volumele sale sunt rezultatul a 20 de ani de cercetare în domeniul sentimentelor și abilităților umane precum curajul, vulnerabilitatea, rușinea și empatia.
Dr. Michio Kaku este unul dintre cei mai apreciați oameni de știință din domeniul fizicii, care a reușit să aducă descoperile științifice mai aproape de publicul larg. Expertul japonez este profesor de fizică teoretică la City College în New York și la CUNY Graduate Center.
În 2009 a debutat pe canalul Science Channel cu un serial despre știință, bazat pe cartea sa de mare succes Fizica Imposibilului. La Brand Minds 2020 va vorbi despre viitorul științei.
A fost numit pionier în domeniul psihilogiei consumatorului, în marketing și neuro-marketing. În ultimii 10 ani, Martin Lindstrom a oferit consultanță celor 500 cele mai puternice branduri din lume, printre care Amazon, American Express, Gilette, Mars, LEGO, Cartoon Network și Microsoft.
Este și un autor de cărți de succes, pe care le-a scris cu ușurința specialistului care știe despre ce vorbește.
Lista invitaților e completată de Tara Westover (scriitoare de succes), Malcolm Gladwell (jurnalist de talie mondială), Richard Quest (prezentator CNN), Warner Vogels (manager de tehnologii la Amazon), Nick Vujicici (speaker motivațional și scriitor), Nassim Nichoals Taleb (scriitor și analist de riscuri). Toți speakerii - AICI.
Brand Minds a fost creat în anul 2014 de antreprenorul Flaviu (Avi) Cicirean. Pe atunci director de creație la radio, Avi și-a propus să aducă la București, în fiecare an, oameni care inspiră oamenii să se autodepășească. Așa a luat naștere business summit-ul Brand Minds, care devine din ce în ce mai bun de la un an la altul.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: ShARE ÎN BUCATE - Spaghetti A.O.P.
Gallery