După șase zile de căutări, Secția de Poliție din sectorul Ventura a confirmat găsirea trupului neînsuflețit al actriței Naya Rivera. Conform USA Today, acesta a fost descoperit de autorități în partea sudică a Lacului Piru, din California.
Naya Rivera, în vârstă de 33 de ani, a dispărut după ce a închiriat o barcă pentru a face o plimbare pe lac împeună cu Josey, fiul său de doar 4 ani. Descoperit singur în barcă, băiețelul le-a spus autorităților că mama sa a sărit în apă, dar nu a mai ieșit la suprafață.
După aflarea teribelei vești, zeci de prieteni ai actriței Naya rivera au publicat mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Printre aceștia s-au numărat și foști colegi de pe platourile de filmare ale producției "Glee".
Lea Michele a publicat o imagine alb-negru în care apar Naya Rivera și Corey Monteith, un alt actor care a murit în urmă cu exact 7 ani.
Sursa FOTO: Instagram
"Odihnește-te în pace, Naya. Ai fost o forță. Dragoste și pace familiei tale", a scris Jane Lynch, care a jucat rolul antrenoarei Sue Sylvester în "Glee".
"Naya mea, Snixxx a mea, Bee a mea. Efectiv nu îmi pot imagine lumea asta fară tine" a fost mesajul lui Kevin McHale. "Acum o săptămână vorbeam să fugim în Hawaii. Nu are nicio logică ce se întâmplă. Și stiu că nu va avea niciodată", a mai scris acesta.
"Pierderea este prea mare", a scris actrița Viola Davis. Aceasta a transmis condoleanțe familiei Rivera.
Cântărețul Ricky Martin și-a prezentat și el condoleanțele: "Amintiri frumoase boricua. RIP".
"Inima mea e alături de fiul, familia și prietenii Nayei Rivera", a scris actrița Rose McGowan.
Se apre că actrița din "Glee" a trimis unui apropiat o fotografie cu fiul ei în timp ce se aflau în barcă, cu o oră și jumătate înainte ca acesta să fie găsit singur în ambarcațiune.
Sursa FOTO: Getty Images
Gallery