Actrița din ”Glee” Naya Rivera (33 de ani) a fost găsită fără viață, la cinci zile după ce a fost dată dispărută pe un lac din California.
Poliția i-a găsit trupul neînsuflețit plutind, după cinci zile de când a fost văzută ultima oară. Actrița se afla alături de fiul ei de 4 ani pe o barcă, pe lacul Piru din California, când a dispărut. Conform celor declarate de cel mic, cei doi s-au dus să înoate, dar doar el s-a mai întors. Conform autorităților, Naya Rivera ”a avut destulă energie pentru a-l împinge pe cel mic în barcă dar nu suficientă pentru a se salva și pe ea”.
Trupul actriței a fost descoperit plutind la suprafața lacului, oficialitățile presupunând că s-ar fi încurcat în niște plante și astfel nu a putut fi găsit de scafandri zilele trecute.
Șeriful aflat la fața locului spune că au identificat trupul neînsuflețit după trăsăturile fizice și după haine. ”Nu există nicio indicație că ar fi vorba de sinucidere”.
Băiețelul actriței, Josey (4 ani) le-a spus polițiștilor că s-au dus să înoate, apoi mama lui l-a împins din spate la bordul bărcii înainte să o vadă cum dispare sub apă.
Înainte să o găsească, familia și foști colegi din serialul ”Glee” s-au strâns pe marginea lacului pentru a se ruga.
Trupul neînsuflețit al actriței a fost găsit exact în ziua în care se împlineau 7 ani de când colegul de serial Cory Monteith a murit într-un hotel din Vancouver.
Foto: Profimediaimages.ro
Întrebarea Mesei Rotunde - Liviu Teodorescu - Artiști români care nu își merită succesul
Gallery