ß
Strategia autorităților suedeze de a nu închide granițele și de a garanta libertatea de mișcare cetățenilor a fost un eșec. Suedia are una dintre cele mai mari rate de deces de coronavirus din lume, raportat la numărul de locuitori.
Premierul Stefan Löfven a cerut demararea unei anchete ministeriale pentru a afla de ce strategia abordată de țara sa în gestionarea infecției cu coronavirus nu a dat roade. Oficialul este de părere că Suedia trebuie să-și schimbe abordarea în legătură cu pandemia de Covid-19, scrie The Times of London.
Până acum, autoritățile de la Stockholm au refuzat instituirea stărilor de urgență și carantinarea populației, alegând varianta răspândirii controlate a virusului pentru obținerea imunizării de grup.
Această strategie a dat greș, susține premierul, care trebuie să dea socoteală acum pentru cele peste 5.370 de decese înregistrate în țara sa din cauza noului coronavirus. Suedia are puțin peste 10 milioane de locuitori, jumătate din populația României.
„Avem mii de morți. Acum întrebarea care se pune nu este dacă, ci cum ar trebui să se schimbe Suedia”, a spus acesta într-o conferință de presă.
Strategia aleasă de autoritățile medicale din acestă țară, complet diferită de cea a tuturor statelor europene, a făcut ca Suedia să aibă azi mai multe decese decât toate țările nordice vecine la un loc. Românii din Suedia au intuit, încă de la început, că țara lor de adopție nu a tras cartea câștigătoare.
Spre deosebire de toți ceilalți, suedezii au putut să meargă la serviciu, la restaurant, în vacanțe și în parcuri fără niciun fel de restricții. Copiii au continuat să meargă la școală, în timp ce vârstnicii instituționalizați au fost singurii strict protejați. Însă, virusul a fost purtat de tineri în familiile lor, iar victime au căzut multe persoane cu afecțiuni preexistente sau pensionari.
Omul care e arătat tot mai mult cu degetul în Suedia, epidemiologul-șef al Institutului de Sănătate Publică, Anders Tegnell (foto), a explicat că toate țările care au impus reguli stricte de carantină se vor confrunta cu un al doilea val de infecții mult mai grav, în toamnă.
„La toamnă va fi un al doilea val. Suedia va avea un nivel ridicat de imunizare, iar numărul de cazuri va fi, probabil, foarte scăzut”, spunea acesta în luna mai. Însă, de atunci și până acum, autoritățile suedeze nu au făcut dovada că au atins nivelul de imunizare pe care au mizat la începutul pandemiei (cel puțin 60% din populație).
Cel mai probabil, al doilea val de îmbonăviri va lovi Suedia la fel de aprig cum va lovi și celelalte state europene.
Fotografii: Getty Images/Shutterstock
Vezi și VIDEO: Facem Level – episodul 8: RobyNET a găsit terapia ideală în Euro Truck Simulator 2
Gallery