Corina Caragea, despre o vacanță altfel: "Roma imperfectă, dar pe care nu o regret"

Redacția Redacția

Actualizat 2. 7. 2020

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

“Departe de a fi perfectă, cu nimic potrivit cu planurile de acasă, parcă totul mergând contra noastră.” 

Așa începe Corina, pe blogul personal, descrierea vacanței în Cetatea Eternă, orașul italian unde, până anul acesta, milioane de turiști veneau anual.

Vedeta vorbește despre Roma cât de poate de frumos, dar mărturisește și lucruri mai puțin plăcute:

“Roma este un oraș fascinant, dar eu eram prea nervoasă să mai fac poze, prea udă până la piele să îmi mai aranjez cadrul, prea atentă să evit mulțimile, prea nerăbdătoare să dorm în patul meu de acasă, fără frică de fantome."

Vedeta continuă povestea cu multe detalii despre o vacanță.departe de orice așteptări. 

"Toate amintirile mele din vacanțele la Roma sunt de sub umbrelă, țopăind printre bălți, pe piatră cubică, având încălțămintea udă și așteptând la cozi interminabile – la Vatican, la pizzerie, la Pantheon, apoi îmbulzeală de la Fontana di Trevi… Cam asta este de fapt în spatele unor poze perfecte în care se vede o înghețată ce te face să salivezi, o piață Venezia ruptă dintr-un tablou sau Colosseum în față căruia de fapt se strânge un furnicar – turiști, hoți de buzunare și vânzători ambulanți – printre care te chinui să faci o poză perfectă. Așa că am zis să va arăt una dintre aceste vacanțe, așa cum a fost ea. Imperfectă, dar pe care nu o regret, pentru că Roma este fermecătoare oricum și oricând

Se apropia ziua mamei mele și mi-am zis să îi fac cadou o vacanță. Câteva zile în cel mai vizitat oraș al Italiei, țară ei preferată. (…)Se spune că toate drumurile duc la Roma. Ale noastre au fost tare întortocheate ???? O înșiruire de ghinioane și pățanii în trei zile petrecute 99% sub o umbrela ruptă, cumpărată desigur, de la vânzătorii ambulanți.

Avionul nostru a avut mare întârziere (mama a avut acest “noroc” și la precedenta noastră călătorie) , așa că am anunțat gazda noastră că ajungem după miezul nopțîi, să ne aștepte. Am ajuns mult mai târziu, căci tocmai ne plecase autobuzul fix de sub nas și a durat ceva până am găsit taxi. Rezervasem apartamentul pe internet și aveam să aflăm că pozele nu au nicio legătură cu realitatea, ci mai degrabă părea că îl găsisem într-un film de groază. Ne-am tot învârtit în jurul clădirii indicate de Google, tot sperând să nu fie aceea locația. Roțile valizei s-au rupt pe piatra cubică, așa că am dus-o mai mult în brațe. La telefonul pe care îl aveam nu răspundea nimeni și am sunat până am rămas fără baterie amandouă. Clădirii îi masurai vârstă în secole. Dar și gazdei. În liniștea nopții și a străzii pustii, s-a deschis deodată, cu scârțâit,  ușa înalta și șubredă pe care a apărut omul nostru. Numai figura de gazdă primitoare nu avea. Bine, cine ar avea la 3 dimineață? Ne-a invitat să urcăm cu liftul de lemn, acela pe care îl mai vezi numai în filme sau în clădiri veeeechi de tot. Am preferat scările. De fapt, fără să îmi dau seama, rezervasem o camera într-o casă, cred. Tot căutăm similarități cu ce văzusem pe net. Nici gazda nu era vorbăreață, nici nu cred că știa engleză și te îngheța doar din privire. Noaptea aceea a avut 50 de ore, parcă. Fereastra nu se închidea ca lumea, dădea într-o curte interioară de unde se auzeau certurile vecinilor, și când s-au împăcat, auzeam tot felul de zgomote dubioase. Și nu mă refer la sunetul ploii neîncetate. Deja eram în filmul meu cu fantomele care urcau cu acel lift până la noi.

Abia așteptam dimineață să ieșim, eram cazate fix lângă Vatican, să luăm la pas străzile Romei, să mâncăm înghețată și pizza, să vizităm, să ne facem o mie de poze. Ce să vezi? Ploaia ne-a însoțit în toate cele trei zile aproape fără oprire , aveam apă în tenesi și eram deja ok cu asta, pierdusem selfie-stick-ul și am cumpărat altul care a funcționat cam 10 minute, căci doar îl cumpărasem de la un binevoitor apărut ca din senin lângă noi în piață San Pietro, umbrela nu ne folosea la nimic, căci ploaia lovea din toate direcțiile, coada kilometrică la Vatican ne-a descurajat și dorința pe care mi-am pus-o la Fontana di Trevi a fost să fiu mai atentă dată viitoare când fac un cadou cuiva."

Concluziile Corinei sunt însă surprinzătoare:

“Acum însă…….Ne amintim râzând de toate astea, de pozele făcute atunci cu chiu cu vai și, uitându-mă în urmă, cred că de fapt, nu există vacanță ratată, experiență nefolositoare, zile irosite. Iar astăzi, de pe balconul meu în care mi-am petrecut lunile de pandemie uitându-mă pe internet la străzile nefiresc de goale ale Romei, mă gândesc…ce aș da o fugă din nou în “orașul cetății eterne”!

PE PRO TV PLUS AVEȚI EXCLUSIV ȘI VIDEO-URI SPECIALE PENTRU GAMING:

FOTO: BLOG CORINA CARAGEA