ß
Britney Spears este una dintre vedetele care au trecut prin numeroase transformări fizice.
Nu de puține ori, artista a pierdut lupta cu kilogramele și a fost nevoită să munceasă intens în sala de antrenamente pentru a reveni la formele care au consacrat-o.
În plus, momentele în care a clacat și a fost internată în clinici de psihiatrie și-au lăsat și ele amprenta pe chipul vedetei.
Fără urmă de îndoială, Britney Spears este o luptătoare, o femeie pentru care cariera artistică înseamnă enorm. Acesta este poate și unul dintre motivele pentru care nu a renunțat niciodată și a depus eforturi considerabile pentru a își reveni.
În vârstă de 38 de ani, Britney Spears și-a impresionat fanii de pe Instagram cu noua siluetă. Vedetă pare că și-a recăpătat silueta care a consacrat-o, iar acest lucru a fost posibil cu ajutorul exercițiilor fizice susținute.
Artista spune că orele petrecute în sala de forță au ajutat-o să scape de surprusul de kilograme. Britney le-a arătat prietenilor virtuali în ce constă una dintre sesiunile sale de antrenament, iar aceștia s-au declarat impresionați de determinarea de care dă dovada vedeta lor preferată.
Cârcotașii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și i-au scris vedetei că vocea ei se aude ciudat în materialul video pe care l-a publicat, semn că acesta este prelucrat pe calculator și nu reflectă realitatea.
Deși părerile sunt împărțite cu privire la transformarea fizică a lui Britney Spears, un lucru este cert: vedeta se străduiește să își reintre în formă, muncește mult și a pierdut câteva kilograme bune.
Gallery